„Am fost la mare pe plajă săptămâna trecută. Vreau să vă spun că din 100% de femei și bărbați care erau pe plajă, cred că vreo 5-10% erau corpuri perfecte, corpuri din alea cum vezi pe reviste, dar în rest erau corpuri normale”, a spus Doina Danielean într-un videoclip postat pe rețelele sale de socializare.
„Eu nu știu când o să se termine competiția asta, dar să mă anunțați vă rog frumos, între cine arată mai tânără la o anumită vârstă, cine arată mai cu siluetă, cine arată mai cu sânii mai bombați și mai frumoși, cu buzele, cu genele mai lungi. N-am nimic împotrivă la oamenii care își fac asta, dar atâta timp cât eu sunt cum sunt, lasă-mă să fiu cum sunt, cum consider eu că trebuie să fiu și nu cum îmi cere mie nu știu ce trend acolo sau nu știu ce modă”, a afirmat influencerița, fiind vizibil deranjată.

Mesajul ei a fost nu doar despre acceptare, ci și despre demnitate:
„Eu sunt așa cum sunt și m-am acceptat așa și îmi știu ridurile, știu de la ce îmi ies, știu cât am plâns, cât am râs în viața asta. Văd pe fața mea, îmi văd ochii, îmi văd sufletul așa cum sunt eu, și dacă am decis să apar așa pe rețelele de socializare, asta nu înseamnă că trebuie să-mi arunci tot răul pe care îl ai în tine”.
Diana Ballerini nu mai e brunetă! Femeia de afaceri și-a schimbat total look-ul - FOTO
În descrierea videoclipului, Danielean a scris:
„Acesta este un manifest! Foarte mult îmi doresc să schimbăm ceva în societatea noastră, în mentalitatea unor persoane. Unele persoane se comportă de parcă ele ar trăi în corpul altora de își permit așa ușor să analizeze, să judece și să măsoare fiecare centimetru de corp străin. Nu o să pot înțelege niciodată o femeie care critică corpul altei femei, de parcă ar fi al său! Încetat să mai faceți asta! Este un semn de lipsă de educație să-ți permiți asemenea lucruri!”

Internauții au susținut-o în totalitate pe influenceră și i-au oferit rapid un feedback:
„Salut, corpul perfect e cel sănătos, nu zic, și mie îmi plac și femeile și bărbații cu corp frumos cu talie subțire! Dar nu putem fii toți la fel, tonifiați. Cineva are o genetică rea, cineva o boală. Lucrez ca asistentă medicală cu bolnavi de cancer mai des în stadie terminală. De când lucrez aici chiar îmi iubesc colăcei de la burtica! Iubiți-vă azi ca mâine poate fi târziu”, a povestit o urmăritoare.

„Cu timpul, cu vârsta corpul îşi schimbă forma şi este normal. Păcat că oamenii nu înţeleg că nimic nu este veşnic”, „Ce înseamnă „corp perfect” și cine stabilește dacă un corp este perfect sau nu?! Iubiți-vă și simțiți-vă bine în corpul vostru, fetelor”, „Big like pentru această postare, pur și simplu cineva trebuia să vocifereze acest lucru! Bravo Doina și respect ”, au completat alți fani ai influenceriței.
Doina Danielean este o jurnalistă și influenceriță din Republica Moldova. La vârsta de 33 ani ea a lansat o carte autobiografică. Doina are un fiu din prima căsătorie pe nume Daniel-Ionuț, iar mai apoi a devenit și mama unei fetițe - Eva-Maria.

SURSA FOTO: INSTAGRAM