Sergiu Mîță consideră că anul acesta, producția a arătat un nivel înalt la Preselecția Națională Eurovision, iar participanții au avut ocazia să simtă înainte de competiție emoțiile și atmosfera de acolo, amintindu-și de propria lor experiență din 2018.
„Anul acesta a fost super, deoarece Moldova a arătat un nivel înalt și era foarte apropiată de ce se întâmpla de fapt la Eurovision. Pentru participanții care au fost în competiție anul acesta, a fost foarte bine, deoarece au simțit ce îi așteaptă acolo. Mi-a plăcut și ne-am simțit foarte bine, chiar mi-am adus aminte de anul 2018, când am simțit acele emoții care erau la Eurovision”, a spus Sergiu Mîță, solistul DoReDos.
DoReDos s-au bucurat că au fost invitați să cânte și ei, apreciind faptul că publicul tânăr și select de acasă cunoștea piesa lor, iar acum se simt ca veterani ai Eurovisionului.
„Noi ne bucurăm că am fost invitați și noi în această evoluție, mi-a plăcut foarte mult că publicul de acasă era un public select, un public tânăr și știa piesa noastră. Deja suntem ca veterani ai Eurovisionului”, a specificat Eugeniu Andrianov, solistul DoReDos.

Întrebați dacă ar vedea posibilă organizarea Eurovisionului în Republica Moldova, aceștia au răspuns:
„Cred că da, nu știu, noi când am fost, capacitatea arenei era de 30 de mii, la noi încap doar 7 mii”, a notat Eugeniu Andrianov.
„Eu cred că este un început bun pentru Moldova. Eu îi doresc mult succes lui Satoshi și sper că poate chiar anul acesta Eurovisionul va ajunge la noi acasă, dar cred că, din an în an, va fi tot mai bine și mai bine. Sper ca următoarea selecție să fie tot la Arenă”, a explicat Sergiu Mîță.
Sergiu Mîță și Eugeniu Andrianov cred că piesa lui Satoshi este potrivită pentru Eurovision și va fi apreciată de publicul larg, dar succesul depinde de participarea echipei lui la concertele premergătoare concursului, în toate țările, pentru a atrage atenția și a câștiga susținerea publicului.
„Eu cred că este o piesă bună pentru Eurovision, deoarece va prinde bine la public și, nu numai, o vor asculta toți fanii concursului, din toate țările. Totul depinde acum de echipa lui Satoshi și dacă vor participa la toate concertele care se organizează înainte de Eurovision, în toate țările, atunci sper să prindă foarte bine la public”, a precizat invitatul emisiunii, Sergiu Mîță.
„Este o piesă bună, poate aș fi vrut eu mai multă melodie, este totuși un song contest, dar în fine. Satoshi este un artist carismatic, care prinde bine la public și are un fan club foarte mare. Îi dorim doar succes”, a specificat Eugeniu Andrianov.
Chiar dacă după Selecția Națională Eurovision există multe critici și comentarii, aceștia cred că cel mai important este să-l susținem pe Satoshi înainte de concurs.
„Cel mai important este să îl susținem, deoarece după Eurovision se găsesc foarte mulți care comentează”, a adăugat Sergiu Mîță.

DoReDoS este un trio moldovenesc din Rîbnița, Transnistria. Grupul este format din Marina Djundyet, Eugeniu Andrianov și Sergiu Mîța. Ei au reprezentat Moldova la Eurovision Song Contest 2018 de la Lisabona, Portugalia, cu piesa „My Lucky Day”.

