Mihail Agafița a subliniat că proiectul are și o componentă științifică importantă, fiind dezvoltat împreună cu specialiști din domeniul neurologiei. De-a lungul anilor, cercetătorii au analizat impactul muzicii asupra participanților și au demonstrat efectele benefice ale acesteia asupra stării de bine.
„Spectatorul trebuie să fie relaxat total”
Potrivit lui Agafița, una dintre regulile esențiale ale acestor concerte este relaxarea totală a spectatorului. Spre deosebire de un concert simfonic obișnuit, experiența începe cu un text special de relaxare, difuzat înainte de interpretarea lucrărilor muzicale.
„Una dintre regulile principale unui asemenea concert, ședință de terapie muzicală, este ca spectatorul să fie relaxat total”, a menționat dirijorul.
Textul este recitat de maestrul Nicolae Jălescu și are rolul de a induce o stare de calm și receptivitate. După acest moment introductiv, concertul se desfășoară în formatul unui spectacol simfonic clasic.
„În cazul nostru va fi o înregistrare difuzată unde spectatorii vor asculta vocea maestrului Nicolae Jălescu care recită un anumit text. Care este obligatoriu în aceste concerte, nu este foarte lung, dar e un text de relaxare, sugestiv, unde spectatorii sunt rugați și li se sugerează să se relaxeze, să închidă ochii. Este un fel de meditație, dar în rest este un concert sinfonic obișnuit”, a notat el.

Știință sau magie? Ce au descoperit neurologii de-a lungul anilor
În primele 11 ediții ale proiectului, participanții completau chestionare elaborate de profesorul Ion Moldovanu și echipa sa. Răspunsurile erau analizate prin metode și algoritmi speciali, iar rezultatele au contribuit la cercetări publicate ulterior în reviste științifice de profil neurologic.
„S-au demonstrat deja foarte multe lucruri. Muzica poate contribui la diminuarea durerii și la îmbunătățirea stării generale a oamenilor. Sigur, depinde de natura afecțiunii, însă efectele benefice sunt reale și confirmate”, a explicat Agafița.
Pentru cea de-a 12-a ediție, organizatorii au decis să renunțe la chestionare, considerând că rezultatele obținute de-a lungul timpului au confirmat deja eficiența conceptului. A rămas însă momentul de relaxare ghidată, considerat o parte esențială a experienței.
Dirijorul îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment și să descopere pe propria piele puterea terapeutică a muzicii, într-un cadru care îmbină arta, știința și armonia naturii.
Cine este Mihail Agafiță
Mihail Agafița este un dirijor de o rigoare excepțională, deținând în prezent funcția de Director Artistic și Prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale a Republicii Moldova. Cu un palmares ce depășește 1000 de concerte susținute pe mari scene internaționale, precum Wiener Musikverein sau Festivalul „George Enescu”, acesta s-a impus ca o figură emblematică a culturii, fiind distins cu cel mai înalt titlu onorific, cel de „Artist al Poporului”. Recent onorat cu Premiul Național în 2025 și deținător al unui doctorat în științe, maestrul Agafița continuă să promoveze excelența muzicală prin proiecte inovatoare și colaborări cu personalități de renume mondial.



