26 iunie 2026, 09:11

Din dorința de a crea un decor de nuntă pentru fiica sa, a luat naștere o plantație cu peste 30 de soiuri de hortensii. Povestea afacerii Angelei Hîrbu - VIDEO

Iulia Deliu
Instagram/ Iulia Deliu

Par desprinse din povești, iar în această perioadă sunt în toată splendoarea lor. Pe malul lacului Dănceni, mii de hortensii au transformat o plantație într-un adevărat spectacol de culoare, născut din dorința de a crea decorul de nuntă pentru fiica sa. În spatele acestui peisaj impresionant se ascund însă ani de muncă, pasiune și grijă pentru fiecare floare. Hortensiile au nevoie de sol acid, semiumbră și o îngrijire atentă pentru a înflori spectaculos. În plantație pot fi admirate peste 30 de soiuri, inclusiv cele de grădină adaptate condițiilor din Republica Moldova. Mai multe despre secretele cultivării acestor flori, află din reportajul marca„O Seară Perfectă”.

„Nunațe de roz, mov și albastru, parfum discret, dar și o liniște care te face să uiți de agitația orașului. În această perioadă, plantația de hortensii din Dănceni este în cea mai frumoasă perioadă, iar vizitatorii pot nu doar să admire florile, dar și să cunoască poveștile oamenilor care au transformat acest loc într-o adevărată atracție”, a spus reporterul PRO TV, Iulia Deliu. 

Cum a început povestea cu hortensii

Totul a început în urmă cu cinci ani, din dorința de a crea decorul perfect pentru o nuntă. Fiica Angelei visa la hortensii pentru cea mai importantă zi din viața sa, iar mama a decis să le crească chiar ea. Astăzi, pasiunea s-a transformat într-o plantație care adună peste 30 de soiuri de hortensii. 

„Este greu să crești hortensii pentru că, clima noastră este diferită de clima unde el sunt obișnuite să crească. Avem verile foarte uscate, iernile reci și trebuie să fim atenți și la aciditatea soului, care este diferită. Încet, am învățat lucrurile și mi se pare că la etapa dată avem hortensii foarte frumoase”, a povestit administratorul plantației de hortensii, Angela Hîrbu. 

Cum ai grijă de o hortensie în ghiveci

În plantaţie înfloresc și hortensii de grădină, adaptate condițiilor climatice din Republica Moldova și apreciate pentru rezistența lor. 

„Hortensia trebuie plantată inițial în sol acid și ăsta este primul pas care trebuie respectat. Trebuie ales locul cu semiumbră, să nu fie soare. Pe parcurs, cu fertilizanți, trebuie să mențineți aciditatea solului”, a punctat Angela. 

Atunci când vine vorba despre hortensii, apa joacă un rol esențial. O îngrijire corectă poate face diferența dintre o floare care se ofilește rapid și una care își păstrează frumusețea zile întregi. 

„Florile sunt iubitoare de apă, doar că ea nu iubește să-i fie mereu apa la rădăcină. Ei îi place să fie stropită pe frunză. Hortensia înflorește în luna iunie, doar că poate avea butoni care înfloresc pe rând și floarea ei trece câteva schimbări de culoare”, a notat administratorul plantației de hortensii.

Angela Hîrbu
Angela Hîrbu / Facebook

Soiul care cucerește vizitatorii

Fiecare soi de hortensie are farmecul ei. În acest sens, Angela Hîrbu a punctat: 

„De clienți este preferată hortensia monette, care este cu o pălărie extraordinară. Este suficientă de o singură floare pentru a avea un buchet frumos. Are multe culori: roz, mov și este o hortensie spendidă. Probabil că este și o afacere profitabilă, doar că avem încă multe de făcut”.

Hortensii
Hortensii/  Angela Hîrbu.

Însă hortensiile nu sunt singurele vedete ale plantației.

„Curând vom da start sezonului de afine, printr-un eveniment special pentru invitații noștri”, a spus Angela.