Totul s-a întâmplat în momentul în care interpreta și-a scos în vânzare calculatorul personal și a fost contactată pe WhatsApp de o persoană necunoscută. Potrivit acesteia, conversația a părut inițial credibilă, însă lucrurile au luat o turnură periculoasă în momentul în care i-au fost solicitate datele bancare.
„Am vorbit cu un om real”
„Să vă povestesc ce-am pățit, dacă tot ne-am întâlnit și nu ne-am văzut de mult. Hai să povestim. Îmi pun eu în vânzare calculatorul meu și m-a contactează cineva pe WhatsApp. O voce de bărbat, am vorbit în limba rusă: «Vreau să cumpăr calculatorul de la dumneavoastră. Vă rog să-mi dați cardul dumneavoastră bancar, ca să fac transferul»”, a povestit Dianna Rotaru.
Inițial, aceasta a crezut că discută cu un cumpărător real:
„Mi s-a părut credibilă treaba asta, pentru că m-a contactat un om real. Nu am vorbit cu un robot acum sau nu știu ce. Deci am vorbit cu cineva real”.
Banii au dispărut imediat
După ce a transmis datele solicitate, urmarea a fost una neașteptată și gravă.
„Am dat datele și am pierdut toți banii. Deci cât costa calculatorul, 6 mii de lei, 6 mii de lei mi-a luat de pe card”, a afirmat aceasta.
Mesaj de avertizare pentru public
Dianna Rotaru a ținut să transmită și un mesaj de avertizare către public, îndemnând oamenii să fie extrem de atenți la astfel de situații și să nu ofere informații bancare persoanelor necunoscute.
„Oameni buni, fiți atenți, fiți foarte atenți. Nu mai dați cardul bancar, cifre, număr de telefon, nu știu, alte chestii, parole. Deci aveți grijă”, a adăugat interpreta.

Atenționare privind escrocheriile online
Cazul readuce în atenție metodele tot mai frecvente de fraudă online, în special cele care vizează vânzările între persoane fizice pe platforme sau rețele sociale. În ultima perioadă, în Republica Moldova, cazurile de escrocherii de acest tip au devenit tot mai dese, iar autoritățile îndeamnă cetățenii să fie extrem de atenți și să nu ofere date personale sau bancare persoanelor necunoscute. Specialiștii recomandă ca orice tranzacție să fie făcută doar prin metode sigure și verificate, fără transmiterea informațiilor sensibile către terți.
Cine este Dianna Rotaru
Dianna Rotaru este o interpretă de muzică ușoară din Republica Moldova și fosta prezentatoare a emisiunii „Gusturile se Discută” de la PRO TV. Ea a devenit mamă de fetiță în decembrie 2023.


