10.06.2025
Detalii din culisele emisiunii „Te cunosc de undeva”. Ce spus câștigătorii Cristian Porcari și Mark Stam: „Mie mi se pare că nu prea ne au la inimă pentru că...” - VIDEO

Au reuşit să îmbine vocea, dansul şi umorul la emisiunea „Te Cunosc de Undeva” de peste Prut. Este vorba despre Mark Stam şi Cristian Porcari care au ieşit din tipare şi au oferit un adevărat spectacol pe scena show-ului. Ce personaje i-au scos din zona de confort şi ce nu s-a văzut la TV, află din cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”.

Sunt talentați, sunt carismatici și au demonstrat că pot fi adevărați cameleoni în scenă. Până la emisiune, cei doi nu se cunoșteau într-atât de bine.

„Noi ne știam așa, vag, de puține ori ne-am văzut prin studio. Dar așa s-a întâmplat la emisiune, ne-au ales pe noi împreună ca echipă, ei au făcut toată logistica. Eu mi-am încercat norocul vreo trei ani ca să ajung la emisiune, însă nu-mi găseau coechipierul, pentru că el trebuia să crească un pic și hop, s-a copt și direct”, a povestit interpretul Mark Stam cu umor.

Nina Crețu - de ziua ei, pe deal cu vacile! Cum a fost la „petrecere” și ce cadouri inedite a primit influencerița de la fratele ei, Emilian: „Am zis că e prea scump pentru mine” - VIDEO

„Direct a apărut soarele în viața lui, nu știu cum să vă explic, curcubeul era pe cer”, a completat Cristian Porcari.

„Prin prisma faptului că am făcut o echipă extraordinară la acest show, am și câștigat, ceea ce ne-a pus cumva o ștampilă în buletinul prieteniei. Ne-am bucurat foarte mult și în acestea trei-patru luni de filmare s-a închegat o prietenie”, a mai adăugat Cristian.

Cei doi recunosc că a fost un șoc total când s-au văzut machiați și aranjați pentru emisiune.

„Pentru mine a fost un șoc, eu nu mai puteam să-l văd altfel pe Cristi. Eu îl știam ca pe un bărbat în toată firea, și poc, în body, în sutieni, i se vedeau coapsele, cumva asta îți lasă așa o traumă în viață. Și eu la fel i-am lăsat niște traume acestui flăcău. Mie cu machiaj și cu ruj nu-mi stă deloc, eu eram fix Baba Iaga în tinerețe și tot așa l-am traumat, i-am bântuit nopțile din câte am înțeles eu”, a povestit Mark.

„Da, celor de la emisiune le-a plăcut foarte tare de mine în postura feminină, mi-au zis că am trăsăturile feței foarte feminine. Poți să mă faci și Michael Jackson și Britney Spears. Așa că au zis: „Hai să încercăm din copilul ăsta să facem mai multe personaje”, și de fiecare dată eu arătam...”, a mărturisit Cristian.

„Splendid”, a completat Mark.

 „Dacă te uitai așa, cu ochii închiși sau dacă aveai un -10 la ochi, nici nu ziceai că sunt bărbat. M-au și confundat de mai multe ori persoanele de acolo. Intram în baie la băieți și îmi ziceau: „Băi, da ce cauți aici?” și eu le ziceam că sunt de-a lor”, a spus Cristi zâmbind.

Unele transformări au fost mai complicate, însă Cristian și Mark nu s-au dat bătuți.

„Pentru Cristi a fost Britney Spears cea mai grea transformare, pentru că a fost prima dată când i s-a dat un pic mai greu falsetul. Pentru că acest domn, la această emisiune, a stăpânit calumea falsetul și cântatul în falset. Acum este un adevărat maestru”, a spus Mark Stam.

„Mă învăț a cânta cu ocazia acestei emisiuni”, a afirmat ironic Cristian.

„Iar pentru mine aș spune că a fost Viorica de la Clejani. Am avut un costum sub haine, mai aveam un costum din buretă, practic ca să imit volumul unei doamne mai voluptoase. La un moment dat mi s-a făcut rău și am zis că eu nu mai pot, m-am dus și l-am scos rapid. Cred că aveam 10 centimetri de buretă prin mine și mă simțeam ca un pește în cuptor”, a povestit Mark.

Accidentul care l-a țintuit într-un scaun cu rotile i-a schimbat viața într-un mod neașteptat. Povestea interpretului și antreprenorului Gheorghe Calancea: „Trebuie să vedem partea plină a paharului, dacă nu se întâmpla...” - VIDEO

Atmosfera din culise a fost una specială, iar cele mai palpitante momente nu au ajuns la TV.

„O grămadă, dar nu stăm să le specificăm acum pe toate. Practic în culise e viața asta pe care am vrea noi să o vadă și telespectatorii, fiindcă acolo sunt cele mai agresive glume, momentele alea când tu te deschizi față de ceilalți concurenți care sunt prezenți acolo, se leagă și acolo niște prietenii, e clar. Doar că până acum, ceilalți nu ne răspund la mesaje, nu știu cum să vă zicem. Am încercat să ieșim cu ei dar unul e ocupat, celălalt se duce la mare, dar important că noi ne vedem”, a mai spus Cristian Porcari.

Concurența s-a simțit.

„Mie mi se pare că nu prea ne au la inimă pentru că am câștigat și nu mai vor să mențină prietenia, în special un personaj, Radu Sifrei. Oricum e fratele nostru, dar el era acela care arunca cu „scobitori” în noi, ne mai înghimpa așa din când în când”, a mărturisit Mark.

Interpreții urmează să lanseze și o „trupă”...

„Da, noi ne-am gândit să facem și o trupă dacă sincer, „2 Nord-Vest”. Deja avem vreo două-trei piese pe care vrem să le scoatem pe piață și acum cizelăm proiectul”, a spus Cristian.

„Noi o să fim concurența celor de la „3 Sud-Est”. Eu sunt de la nord, noi suntem doi, și deja vest, noi tindem spre vest”,a completat situația Mark.

București este locul unde cei doi își dezvoltă cariera, însă niciodată nu uită de locul de unde au pornit, căci la Chișinău se simt ca acasă.

„Acum pot să zic că începem să ne vedem cu Cristi aici, la Chișinău, căci tot avem mai multe evenimente, lucru ce ne bucură, pentru că suntem solicitați și în țărișoara noastră. A început să ne placă din ce în ce mai mult atmosfera și energia pe aici, prin Chișinău, și o să mai avem ocazii să venim aici. Din păcate suntem mai mult la București, pentru că acolo este activitatea noastră primordială, dar ne-ar plăcea să venim mai des acasă”, a afirmat Mark Stam.

„Da, practic București este nucleul creației noastre ca artiști, acolo producem piesele, acolo facem toată schema și logistica ce ține pe plan profesional. Dar când concertăm în Republica Moldova e altă emoție, e alt vibe, publicul ne primește altcumva. Nu zic că publicul din România este rău, dar aici se simte că ești acasă și chestia asta o simte și artistul de pe scenă și bănuiesc că și publicul”, a completat Cristian Porcari.

„Te cunosc de undeva!” sezonul 21 și-a desemnat câștigătorii pe data de 24 mai 2025. Mark Stam și Cristian Porcari au fost preferații publicului și și-au adjudecat trofeul și premiul în valoare de 15 mii de euro, devansând în clasament cu doar 12 puncte echipa formată din Cristina Ciobănașu și Bianca Purcărea. 

Cristian Porcari este un tânăr interpret de la noi din țară, care a devenit popular după ce la 14 ani a ridicat sala în picioare la „X Factor” și a cucerit juriul cu talentul, vocea și atitudinea lui. Cristian a fost calificat drept „cel mai bun timbru de până acum” la X Factor.

Mark Stam este un cântăreț și compozitor din Republica Moldova care în prezent activează și locuiește la București.

SURSA FOTO: GOOGLE; INSTAGRAM

Articole din aceeasi categorie