Întrebată cum se simte în rol de mamă după prima săptămână, Anastasia a povestit:„Destul de solicitant având în vedere faptul că am fost obișnuită cu un somn de 8-9 ore. Acum dorm cum apuc și sunt limitată în activități. În rest, totul este bine, când o primesc, îmi trece toată oboseala”.

Într-un alt InstaStory, Nichita a menționat kilogramele fetiței la naștere: „3.050 kilograme, 50 centimetri și 38 săptămâni și 5 zile”.

De asemenea a povestit cum a fost procesul nașterii pentru ea:„Am avut parte de o naștere uşoară fără complicații, însăşi procesul de naştere a durat cred că 4-5 min. Contracțiile au fost dureroase, dar am optat pentru epidurală, așa am reuşit să mă odihnesc și să păstrez puterile pentru momentul întâlnirii cu fetița. Ce m-a ajutat să am o naştere uşoară? Pilatesul. Am ascultat de medici”.

Se pare că, alăptatul i se dă cel mai greu.
„Alăptez. Sincer nu am crezut că acest proces poate fi atât de greu. Chiar mai greu decât nașterea”, a menționat Nichita într-un alt InstaStory.

Totodată, luptătoarea a explicat cine a ales numele fetiței: „L-am ales ambii. De fapt, nici nu prea am avut multe variante. Mie mi-a plăcut acest nume de câţiva ani, i-am spus numele lui Valeriu şi aşa a rămas Kataleya!”

A mai povestit și cum a fost reacția soțului la naștere: „A reacționat foarte bine, se aștepta la mai rău”.

Anastasia Nichita este o luptătoare din Republica Moldova. A câștigat medalia de aur la proba feminină de 59 de kilograme la Campionatul European de Lupte din 2020, desfășurat la Roma. În același an, a luat aurul la aceeași probă, la Individual Wrestling World Cup, competiție organizată în locul Campionatului Mondial. De asemenea, Nichita a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Ea e căsătorită cu luptătorul Valeriu Mircea. Cei doi au o fetiță pe nume Kataleya-Maria.

Sursa Foto: Instagram

