22 iunie 2026, 10:26

De la o nuntă de familie - la o afacere înfloritoare. Povestea plantației de hortensii de lângă Chișinău, o atracție pentru sute de vizitatori - VIDEO

Iulia Deliu
Facebook/ Iulia Deliu

O spectaculoasă plantație cu peste 30 de specii de hortensii a înflorit la doar câțiva kilometri de Chișinău, transformându-se într-o atracție de poveste pentru sute de vizitatori. Ceea ce este cu adevărat uimitor e faptul că întreaga afacere a pornit acum cinci ani de la o mică idee: dorința unei mame de a pregăti singură florile pentru nunta fiicei sale.  Mai multe află dintr-un material marca „O Seară Perfectă”.

Proprietara plantației, Angela Hîrbu, povestește că totul a început acum aproximativ cinci ani. Inițial, hortensiile au fost cumpărate pentru pregătirea florilor la nunta fiicei sale. Din această experiență a apărut interesul pentru cultivarea lor, iar ulterior proiectul s-a extins treptat.

„Am început cu mai multe hortensii pentru nuntă. Pe parcurs, ne-am îndrăgostit de această plantă și, cu cât apăreau mai multe provocări, cu atât ne doream să reușim mai mult”, a explicat ea.

Peste 30 de soiuri și o diversitate de culori

Astăzi, plantația cuprinde peste 30 de soiuri de hortensii. Angela Hîrbu menționează că numărul exact al speciilor nu este unul fix, deoarece în horticultură apar constant soiuri noi, iar clasificarea este în continuă schimbare.

În ceea ce privește culorile, în plantație se regăsesc nuanțe variate de albastru deschis și închis, mov, violet, roz deschis și roz închis, dar și flori albe sau combinații de culori. Unele soiuri au inflorescențe simple, în timp ce altele au forme duble sau variații cromatice pe aceeași floare.

Pe lângă diversitate, există și diferențe de dimensiune. Unele hortensii formează inflorescențe foarte mari, „capete” voluminoase, în timp ce altele sunt mai mici, dar mai fine sau mai rezistente. Angela a menționat și existența unor soiuri japoneze, apreciate pentru rezistență și pentru nuanțele delicate, chiar dacă au flori mai mici.

Iulia Deliui
Iulia Deliui/ Facebook

Flori fără miros puternic și tot mai căutate

Un aspect mai puțin cunoscut este faptul că hortensiile sunt aproape inodore. Potrivit proprietarei, acest lucru le face potrivite inclusiv pentru persoanele cu alergii sau sensibilități la mirosuri puternice.

În ultimii ani, florile au devenit tot mai căutate. Mulți vizitatori revin pentru a cumpăra noi plante după ce observă că hortensiile se adaptează bine în grădinile personale și sunt relativ ușor de întreținut.

Cum se îngrijesc buchetele de hortensii

Proprietara explică și câteva reguli simple pentru prelungirea vieții hortensiilor tăiate. După primirea buchetului, tulpina trebuie reîmprospătată imediat, iar tăierea pe verticală ajută floarea să absoarbă mai eficient apa. De asemenea, îndepărtarea frunzelor în exces permite o hidratare mai bună și o durată de viață mai mare.

În unele cazuri, se recomandă și hidratarea intensă a florii sau pulverizarea directă pe inflorescență. Aceste metode pot ajuta la menținerea prospețimii.

Un buchet proaspăt de hortensii rezistă în medie aproximativ două săptămâni. După această perioadă, florile intră într-o etapă naturală de transformare, în care capătă o nuanță verzuie și pot fi uscate fără a-și pierde forma, păstrându-se decorativ timp îndelungat.

Poză simbol
Poză simbol/ Facebook