De mic copil, Constantin Cobîlean cânta, dar mereu cu o teama de a se expune publicului: „Eu cântam de mic copil, doar că nu tare mulți oameni mă vedeau. Mie îmi părea cumva rușinos acest lucru, căci tatăl meu este antrenor de lupte libere. Nu știu cum am trecut de etapa asta. Am încercat la „XFactor”, am văzut reacția publicului și am spus că asta e al meu”.

Moda pălăriilor! Care sunt tendințele acestui sezon, află de la Iuliana Chiroșca - VIDEO
Acum 10 ani, Constantin a fost pe scena de la XFactor. În secvența video de mai jos poți vedea prestația acestuia:
Constantin își găsește inspirația în artiști din afacerea muzicală internațională, dar și în trupe autohtone: „Teddy Swims, iar de la noi îmi place trupa Akord. Eu sunt fanul lor numărul 1, le știu toate piesele pe de rost”.
Invitatul poartă același nume ca și tatăl său, iar cu această ocazie, el a împărtășit o amintire din copilărie: „Cât trăiam cu părinții, atunci când ne striga mama, mai întâi îl lăsam pe tata să reacționeze”.

În ciuda succesului său în muzică, Constantin nu a lăsat luptele libere în urmă. Tatăl său a avut o influență majoră asupra carierei sale: „Eu tot am făcut lupte libere, ele oricum sunt în sufletul meu căci, m-am ocupat de mic. Am ales să fiu antrenor, căci fac lupte doar din pasiune, nu pentru performanță și vreau să continui să fiu antrenor cât o să mă mai țină puterile”.
Deși ambele pasiuni, muzica și luptele sunt importante pentru el, Constantin își dă seama că nu le poate pune pe amândouă pe aceeași linie: „Reușesc să îmbin muzica și luptele, dar oricum una trebuie să fie pe o poziție mai înaltă și cred că asta e muzica”.

Vezi în secvența video de mai jos interviul integral:
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU/FACEBOOK