Svetlana Cherney cântărea 115 kilograme acum câțiva ani, adăugând kilograme în plus după ce s-a căsătorit și a devenit mamă. „Undeva cu aproape 8 ani în urmă am ajuns la o greutate maximă, am avut 115 kilograme. Greutatea în plus la mine a apărut din copilărie, din adolescență. Eram predispusă și am încercat în adolescență să lupt cu kilogramele, dar nu știam instrumente despre alimentație, nutriție, sport. Încercam cumva cu puterile mele, inclusiv și cu foamea. Slăbeam un pic, apoi adăugam, atunci când am finalizat școala avem deja vreo 60 de kilograme. Dar după asta m-am căsătorit, au început serile împreună cu cină, mâncare multă, gustoasă și am adăugat, vreo 75 de kilograme aveam, iar apoi am prins sarcina. În sarcină toți spuneau că trebuie să mănânc dublu pentru că, sunt însărcinată”, a povestit nutriționista.
Sobră și elegantă! Vezi ce ținută a purtat Maia Sandu la înmormântarea Papei Francisc - FOTO
Mânca pe fond emoțional, ceea ce a dus la o acumulare rapidă de kilograme, a mai povestit invitata: „Recunosc, mâncăm mult, în exces, a fost un adaos patologic. În sarcină, iarăși, nu aveam instrumente, nu știam cum să încep procesul de slăbire, dar nici nu tare mă gândeam, în capul meu era copilul. După ce am născut, aveam 115 kilograme. S-a menținut câțiva ani, încercam să slăbesc, dar nu îmi reușea. În acea perioadă lucram foarte mult, acesta tot este un factor. Unica fericirea a mea pe care o avem era seara să mănânc bine, multe gânduri aveam, acum când analizez îmi dau seama că, chiar în timpul zilei, când lucram, îmi aminteam de mâncare și avem euforie, era pentru mine fericire. Mă duceam seara, îmi cumpăram diferite bucate”.

Și-a dorit să obțină un rezultat și mai bun după ce a slăbit 4 kilograme. „Am plecat la odihnă la un sanatoriu cu o prietenă de-a mea, acolo era masa la ora 17:00 și automat am slăbit vreo 4-5 kilograme. Când am ajuns acasă, toți prietenii îmi spuneau că am slăbit. În gândul meu am zis că nu vreau să stric acest moment. Am început pur și simplu să mă limitez la cantitate de mâncare, mâncam absolut tot ce doream doar că mai puțin. În așa fel am slăbit până la 80 de kilograme, dar a fost totul foarte complicat, eu mereu eram flămândă. Era o luptă cu mine, dar avem niște principii, nu voiam să pierd rezultatul. Pentru mine, acele 4 kilograme nu păreau așa de mult, dar erau o stimulare”, a notat Svetlana.

Ulterior, invitata serilor perfecte a descoperit o dietă keto, pe care a început să o urmeze. Ciudat pentru nutriționistă a fost faptul că a reușit să slăbească având toate alimentele la îndemână: „Eu am slăbit mai întâi cu deficit caloric, apoi greutatea la mine s-a oprit. Am început să mă informez, să citesc cărți, pe Internet am început singură să studiez cum slăbești corect. Am slăbit destul de bine, am ajuns la vreo 66-67 de kilograme, era greutatea mea normală. Atunci am dat și de o dietă keto pe un site american, am început să o practic, mi s-a părut ceva wow pentru că, eu eram obișnuită că pentru slăbi, trebuie să fie ceva fără sare, fără ulei”.
Din propria experiență a învățat și acum își împărtășește cunoștințele și cu alte femei. „Atunci când au văzut rezultatele mele, multe fete mă întrebau cum am slăbit, dacă am băut ceva pastile, prafuri. Mie cândva îmi era rușine să povestesc istoria mea, am făcut cursuri de nutriție, am analizat toată situația și am pornit să fac un maraton. Așa a devenit o profesie. Acum am ajus să ajut mai multe persoane”, a povestit Cherney.

Totodată, întrebată dacă a recurs la operații plastice, invitata a răspuns: „Depinde de cum slăbești, depinde de corpul genetic, mult contează, eu am avut o operație, am avut o abdominoplastie, care a fost mai mult de la sarcină, eu nu ascund acest fapt. Paralel fac și sport. Este un moment în care slăbești, iar pielea nu este atât de elastică, treptat dacă adaugi antrenamentele de forță, se trage burta. Nu pot să spun că acum am un corp perfect. Atunci când văd pozele de acum 8 ani, nu realizez că asta a fost cândva. A fost o pagină pe care eu vreau să o șterg din creierul meu. Multe emoții negative sunt legate de acest fapt, ceea ce eu nu arătam pe față niciodată”.

Sursa Foto/Video: Instagram