05 iulie 2025, 13:17

De ce îşi purta prinţesa Diana părul scurt. Motivul pentru care nu şi-a mai schimbat tunsoarea

De ce îşi purta prinţesa Diana părul scurt. Motivul pentru care nu şi-a mai schimbat tunsoarea

Sam McKnight, hairstylistul care i-a transformat look-ul prințesei Diana și în 1990 a tuns-o scurt, a rememorat momentele intime petrecute alături de aceasta în călătoriile lor prin lume, unde prințesa și-a folosit imaginea în scopuri umanitare. De asemenea, a dezvăluit de ce „prințesa inimilor”nu a mai dorit să-și schimbe coafura după ce el a tuns-o scurt.

Regretata prințesă Diana a avut, fără îndoială, una dintre cele mai memorabile coafuri din toate timpurile, un stil care a devenit un simbol atemporal al frumuseții ei naturale și al eleganței sale.

Așa-numitul „bixie cut”, un amestec între un bob și un pixie, a apărut pe neașteptate în 1990 și a fost creația celebrului hairstylist britanic Sam McKnight.

Prințesa Diana a vrut să-și tundă părul scurt în 1990. De atunci nu și-a mai schimbat niciodată coafura.

Confesiunile Anastasiei Nichita despre relația pe care o are cu mama sa: „Dacă încercăm să discutăm ori ne certăm ori...” - VIDEO

Harper's Bazaar Australia a stat de vorbă cu McKnight, acesta povestind cum a luat naștere celebrare tunsoare a Dianei, dar și motivul real pentru care prințesa nu s-a mai despărțit de ea niciodată.

„Am întâlnit-o la o ședință foto pentru British Vogue în 1990. Nu o mai întâlnisem până atunci. Era într-un moment în care își dorea o schimbare, iar cum îi aranjasem părul să pară scurt în portretul pe care l-am făcut cu tiara, pur și simplu m-a întrebat: ‘Vrei să-mi tunzi părul scurt?”, și-a amintit McKnight.

Până în acel moment, Diana purtase un stil ceva mai lung, ușor dezordonat, specific anilor ’80. McKnight, care locuia atunci în New York, recunoaște că, deși știa cine este prințesa Diana, nu realizase amploarea fenomenului pe care aceasta îl stârnise deja.

„Așa că i-am tuns părul, iar întreaga lume a luat-o razna”, a rememorat el. Reacția pozitivă a impresionat-o vizibil pe prințesă, care i-a cerut apoi lui McKnight să devină hairstylistul ei personal, rol pe care acesta l-a păstrat timp de șapte ani, până la dispariția ei prematură.

După acea primă transformare spontană, Diana nu a mai cerut alte schimbări majore de look. În schimb, l-a avut mereu alături pe McKnight, care se asigura că tunsoarea rămânea impecabilă oriunde mergea.

De-a lungul timpului, mulți s-au întrebat de ce Diana a rămas fidelă aceluiași stil scurt. McKnight a mărturisit că nu a fost doar fiindcă îi plăcea atât de mult tunsoarea. A existat și un motiv mai profund, care reflecta firea ei caracteristic de atentă și generoasă.

„Știa că dacă și-ar fi schimbat doar cărarea din păr, presa ar fi scris numai despre asta, nu despre cauzele pentru care lupta".

„Mergeam împreună în Pakistan, o întâlneam pe Maica Tereza, ajungeam în tabere de refugiați și în tot felul de locuri copleșitoare”, a povestit McKnight, vizibil emoționat. „Diana era incredibilă. Prin ea, am ajuns să înțeleg cu adevărat cât de greu este pentru acei oameni, câtă muncă implică totul și cât de traumatizant poate fi. Ca să faci ceea ce făcea ea, îți trebuie un suflet cu adevărat special. Mi-a deschis ochii”.

McKnight își amintește cum, la un moment dat, i-a spus direct prințesei: „Nu ai nevoie să mă iei cu tine în toate aceste locuri. Arăți grozav și când ieși dimineața de la sală”.

Orlando Bloom și Katy Perry au confirmat oficial despărțirea: „Vor continua să fie văzuți împreună ca o familie”

Atunci, Diana i-a mărturisit un adevăr care i-a rămas întipărit în minte: știa că în ochii oamenilor pe care îi vizita, ea nu era doar o femeie obișnuită, în trening și cu părul prins la întâmplare. Era „prințesa inimilor”. Iar oamenii voiau să o întâlnească exact așa cum o știau din reviste și de la televizor: elegantă, impecabilă, cu aceeași coafură inconfundabilă.

„Era perfect conștientă că prezența ei aducea o atenție extraordinară asupra acelor locuri. Și era foarte inteligentă. Știa că dacă și-ar fi schimbat doar cărarea din păr, presa ar fi scris numai despre asta, nu despre cauzele pentru care lupta”, a mai spus McKnight.

„Nu era o femeie vanitoasă, obsedată de modă”, a subliniat hairstylistul. „Îi plăcea să arate bine și să se simtă bine, dar știa că nu e vorba despre părul ei. N-ar fi putut niciodată să facă totul să fie despre părul ei”.

SURSA FOTO: GOOGLE

Sursa: peroz.ro