23 iulie 2025, 16:10

Datoria uriașă pe care Ozzy Osbourne o avea la fiscul american în momentul în care a murit

Datoria uriașă pe care Ozzy Osbourne o avea la fiscul american în momentul în care a murit

Legenda muzicii rock Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani, iar după decesul lui ies la iveală informații tulburătoare despre starea financiară în care s-ar fi aflat.

Deși imaginea sa publică părea de neclintit, documente oficiale arată că artistul și soția sa, Sharon Osbourne, aveau datorii uriașe la fiscul american, de peste 5 milioane de dolari.

Potrivit unor documente obținute de Radar Online, familia Osbourne avea două popriri fiscale active din partea autorităților americane. Una dintre ele a fost emisă în anul 2023, în valoare de 689.107 de dolari, iar a doua, mult mai mare, a venit în anul 2024 și însuma 4.362.410 de dolari. Totalul depășește 5 milioane de dolari și ar putea complica serios procesul de succesiune și moștenire.

În ciuda carierei sale de succes și a veniturilor uriașe generate de Black Sabbath și proiectele solo, Ozzy Osbourne pare să fi fost împovărat de o gestionare defectuoasă a finanțelor sau de cheltuieli excesive în ultimii ani de viață.

Se ridică întrebarea dacă apariția sa finală pe scenă, în ciuda stării de sănătate deteriorate, a avut ca scop și acoperirea parțială a acestor datorii.

Iulia Deliu și Corina Dascălu - provocate să joace „Am/N-am”. Prezentatoarele emisiunii „Gusturile se discută” au dat totul din casă - VIDEO

Ultimul concert: o apariție istorică

Ozzy Osbourne a urcat pe scenă pentru ultima oară pe 5 iulie 2025, alături de colegii săi din Black Sabbath, într-un concert organizat la Villa Park, în Birmingham. Evenimentul, intitulat „Back to the Beginning”, a fost un adevărat maraton muzical, care a strâns 42.000 de spectatori pe stadion și alți 5,8 milioane în transmisiune online.

Deși nu este clar dacă Ozzy Osbourne a fost plătit direct pentru această reprezentație, concertul a fost anunțat drept caritabil. Potrivit declarațiilor lui Tom Morello, chitarist al Rage Against the Machine și director muzical al evenimentului, s-au strâns aproximativ 190 de milioane de dolari, bani care au fost direcționați către organizații precum Cure Parkinson’s, Acorn Children’s Hospice și Birmingham Children’s Hospital.

În ciuda durerilor intense și a progresiei bolii Parkinson, Ozzy Osbourne a insistat să fie prezent pe scenă. Surse apropiate familiei au declarat că „nu a vrut să audă niciun argument împotrivă” și că „a făcut asta pentru fani, dar și pentru el”.

Sfârșitul unei cariere de legendă

Problemele de sănătate ale lui Ozzy Osbourne au început să se agraveze în ultimul deceniu. În anu 2019, el a suferit un accident grav în locuința din Los Angeles, care i-a agravat leziunile suferite într-un accident de ATV din anul 2003. După mai multe intervenții chirurgicale și perioade lungi de recuperare, artistul a fost nevoit să-și anuleze toate turneele din anul 2023, declarând: „Corpul meu îmi spune că trebuie să accept realitatea”.

Chiar și așa, Ozzy Osbourne a continuat să lucreze în studio. Ultimul său album, „Patient Number 9”, a fost lansat în septembrie 2022, dar după aceea nu a mai apărut nicio producție nouă, în ciuda promisiunii sale că nu va renunța la muzică.

Sărbătoare în familia Adrianei Babin! Sora naistei e mireasa - FOTO/VIDEO

Familia Osbourne a confirmat moartea rockerului într-un comunicat emoționant: „Cu o durere pe care cuvintele nu o pot exprima, anunțăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit. Era înconjurat de familie și de iubire”. Mesajul a fost semnat de Sharon și de copiii lor: Jack, Kelly, Aimee și Louis.

SURSA FOTO: GOOGLE