Evenimentul a fost dedicat lansării celui de-al optulea volum al catalogului, o apariție care are loc o dată la câțiva ani și care reunește nume importante din domeniul designului și arhitecturii.
„Astăzi am invitat partenerii casei editoriale DAS și designerii și arhitecții Republicii Moldova la celebrarea celui de-al 8-lea tom al cărții «Designerii și Arhitecții Republicii Moldova» DAS Directory. Avem foarte mulți invitați care mereu pun valoare pe această carte, o așteaptă, pentru că iese o dată la doi, trei ani și pentru noi, astăzi, și pentru ei este o mare sărbătoare”, a spus director DAS Nadejda Gorea.
Catalogul îi are în prim-plan pe designerii și arhitecții din Republica Moldova, dar și companiile care activează în domenii conexe.
„În mare parte, personajele principale ale acestei cărți sunt designerii și arhitecții din Republica Moldova, dar și partenerii noștri, companiile care oferă servicii în domeniul arhitecturii și designului, al industriei mobilei și al construcțiilor. Cred că este una dintre cele mai utile cărți pentru cei care apreciază designul sau pentru cei care își amenajează locuința ori își construiesc casa în prezent”, a notat cofondatoare DAS, Violeta Darsalia.
O lansare într-un decor neobișnuit
Invitații au apreciat atât conceptul serii, cât și alegerea locației. Evenimentul a avut loc în aer liber, iar cadrul natural a completat atmosfera dedicată creativității.
„Cel mai frumos este atunci când ești într-un loc potrivit, în momentul potrivit, cu oamenii potriviți. Anume designerii și arhitecții sunt cei care știu cel mai bine cum să construiască nu doar case frumoase, dar și seri frumoase. De aceea, în această seară sunt sigură că, indiferent de unde ne aflăm noi, o să ne simțim bine și o să savurăm la maximum”, a menționat Fabiola Negura, designer.
Și locația în aer liber a fost remarcată de invitați.
„În primul rând, faptul că s-a ales o locație în aer liber. Totuși, noi, oamenii, cât de frumos nu am face interioarele, sufletul nostru cere și exterior, natură, autenticitate și relația aceasta cu natura, cu aerul, cu verdeața. Cred că anume această locație îi dă un farmec aparte evenimentului de anul acesta”, a adăugat Fabiola Negura.
„La cel mai înalt nivel”
Atmosfera evenimentului a fost apreciată și de ceilalți designeri prezenți la lansare.
„Ca de obicei, la cel mai înalt nivel, foarte frumos.Eu am o dragoste aparte către DAS și toate evenimentele lor sunt la cel mai înalt nivel și mereu foarte frumos. Desigur, sunt fericită că mi-am întâlnit colegii, mai vorbim, petrecem timpul frumos”, a spus designerul Doina Ojog.
Un catalog util pentru cei pasionați de design
Cartea este privită nu doar ca o sursă de inspiraţie, ci şi ca un ghid util pentru cei ce sunt interesaţi.
„Evenimentul este foarte frumos, aici toți suntem ca o familie foarte mare și foarte frumos că de fiecare dată sunt și mai mulți și mai mulți oameni care apreciază calitatea, frumusețea în diferite forme, în diferite culori. Și noi am fost invitați aici să facem cunoștință, să vedem ce reprezintă piața Republicii Moldova în acest segment”, a spus antreprenoarea Xenia Ravenschi.
Astfel de evenimente sunt ocazia perfecta pentru întâlniri, schimb de idei şi noi colaborări.
„Atmosfera foarte plăcută, DAS a organizat un eveniment foarte frumos. Noi suntem foarte fericite, aici este o atmosferă foarte plăcută, pace, superb. Foarte mulți oameni frumoși, arhitecți și designeri, foarte frumoasă locație au ales, fetele mereu cu gust”, a spus designerul Tatiana Droppa.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai companiilor incluse în noua ediție a catalogului.
„E un eveniment chiar foarte frumos, am venit aici la invitația partenerilor noștri pentru că compania noastră este expusă aici în catalog. Am așteptat de mult timp acest catalog, de câteva luni, și îmi place ce a ieșit într-un final, chiar e foarte frumos”, a spus Alina Gajim, manager marketing.
Invitați veniți din mai multe localități
La eveniment au venit invitaţi din mai multe localităţi ale ţării, pentru care această seară a avut o semnificaţie aparte.
„Suntem din Cahul, cu colega mea de lucru. Noi demult voiam să participăm la un astfel de eveniment, demult cunoaștem pe Nadia și Violeta, demult vroiam să apărem în revista lor, doar că niciodată nu am avut posibilitatea și astăzi, anul acesta, chiar s-a împlinit dorința noastră”, a povestit antreprenoare Marina Teahari.


