Momentul celor doi concurenți a fost apreciat de antrenori, care au remarcat atât dificultatea piesei, cât și prestațiile vocale. Tudor Chirilă a considerat că melodia s-a potrivit mai bine timbrului lui Ion, în timp ce Irina Rimes a fost impresionată de interpretarea Dariei și de controlul vocal de care a dat dovadă.
„Contrar aparențelor, este o piesă grea. A fost un moment bun, dar mi s-a părut mai potrivită piesa pe timbrul lui Ion”, a comentat Tudor Chirilă.
La rândul său, Smiley a remarcat chimia vocală dintre cei doi, dar a recunoscut că preferă timbrul lui Ion.
„Ești direct din povești. Mi se pare că v-ați potrivit foarte bine ca voci. E o decizie grea. Cred că îmi place mai tare timbrul lui Ion”, a spus artistul.
În urma votului, Theo Rose și Horia Brenciu au decis să-l păstreze în competiție pe Ion Donciu. Astfel, Daria Cucu, concurenta care reușise să întoarcă trei scaune la audițiile pe nevăzute, a părăsit echipa.
Theo Rose a recunoscut că plecarea tinerei ar fi putut fi dificilă, mai ales după implicarea de care a dat dovadă pe scenă.
„Cred că a plecat puțin supărată și înțeleg. S-a dăruit momentului și a făcut mai mult decât era partitura ei”, a mărturisit antrenoarea, potrivit protv.ro.


