04.05.2025
Dansează de când se ține minte, iar acum face parte din Ansamblul Național „JOC”! Alexandrina Albot, despre parcursul în carieră, sacrificii, dar și planuri pentru viitor: „Sărbătorile în familie devin un lux” - FOTO/VIDEO

Cariera Alexandrinei Albot a început cu o emoție profundă și o dorință arzătoare de a trăi viața prin mișcare. De la primele dansuri din copilărie până la aparițiile pe scena Ansamblului Național „JOC”, Alexandrina și-a croit un drum aparte în universul artei, unde pasiunea, sacrificiul și perseverența se împletesc în fiecare zi. Mai multe despre parcursul dansatoarei, află din articolul de mai jos.

Dansează de când se ține minte, iar acum face parte din Ansamblul Național „JOC”! Alexandrina Albot, despre parcursul în carieră, sacrificii, dar și planuri pentru viitor: „Sărbătorile în familie devin un lux” - FOTO/VIDEO

„Cariera mea a început dintr-un impuls profund emoțional, ghidat mai mult de ceea ce am simțit decât de un plan prestabilit. Mi-am dat seama că nu-mi doresc o viață la birou, într-un ritm monoton, pentru că sunt o persoană hiperactivă și am nevoie de mișcare, de provocări zilnice și de energie în tot ceea ce fac. Dansam de mică, dar mi-am format o carieră atunci când am început studiile la Colegiul Național de Coregrafie”, a povestit Alexandrina.

În perioada pandemiei, Alexandrina a luat parte la studioul pentru copii al Ansamblului „JOC” - o experiență care i-a confirmat clar visul de a deveni parte din acest colectiv artistic. „În perioada pandemiei am avut ocazia să particip la studioul pentru copii al Ansamblului Academic „JOC”, iar acea experiență m-a inspirat profund. Atunci am înțeles cu adevărat că visul meu este să ajung parte din acest ansamblu de prestigiu. A fost un moment de revelație, care m-a determinat să mă transfer în anul II la Colegiul Național de Coregrafie, pentru a-mi urma visul cu toată seriozitatea și determinarea. Un rol important în toată povestea l-a avut și o profesoară de la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, care ne povestea mereu cu pasiune despre Ansamblul „JOC” și despre performanțele lor”.

Primele imagini de la nunta anului! Decor spectaculos, invitați speciali și multe surprize la evenimentul Anastasiei Nichita și al lui Valeriu Mircea - FOTO/VIDEO

Idolii dansatoarei au fost profesorii pe care i-a întâlnit în calea ei de-a lungul timpului. „Adevărații mei idoli i-am descoperit după ce am ajuns la Colegiul Național de Coregrafie. Profesorii de acolo mi-au schimbat complet viziunea asupra dansului. M-au inspirat prin profesionalismul lor, prin carierele impresionante și prin modul în care continuă să influențeze generații de tineri dansatori. Datorită lor am început să explorez și alte stiluri, precum dansul contemporan, și am înțeles cât de vast și profund este acest domeniu”, a notat Albot.

La început, părinții nu i-au susținut alegerea, însă, odată cu trecerea timpului, au urmărit cu admirație evoluția fiicei lor și au ajuns să-i fie alături pe cele mai mari scene, sprijinindu-i visul cu mândrie: „La început, când am luat decizia de a urma această cale artistică, părinții mei nu au fost pe deplin de acord. În societate, meseria de dansator nu este întotdeauna privită ca una serioasă sau stabilă, iar acest lucru i-a făcut să fie reticenți. Totuși, odată ce au văzut rezultatele mele, evoluția mea și mai ales emoția cu care urcam pe scenele mari, au devenit cei mai mari susținători ai mei. Acum mă sprijină necondiționat și sunt foarte mândri de parcursul meu”.

A fi dansator înseamnă să-ți dedici complet viața artei, asumându-ți sacrificii fizice, emoționale și personale, dar fiecare efort este justificat de împlinirea profundă pe care o aduce scena, a subliniat Alexandrina: „Este o profesie frumoasă, dar extrem de solicitantă, care cere timp, energie, disciplină și mai presus de toate, o pasiune imensă... Zilele de repetiții sunt lungi, weekend-urile sunt adesea ocupate cu spectacole, iar sărbătorile în familie devin un lux. Apoi vine sacrificiul fizic, corpul este mereu solicitat, apar accidentări, dureri, oboseală cronică, iar menținerea unei condiții fizice excelente este o luptă zilnică. Și uneori, visurile personale, cum ar fi o viață de familie echilibrată sau stabilitatea financiară - sunt puse pe pauză pentru ca scena să rămână pe primul loc. În cazul meu, am simțit toate aceste lucruri. Mi-am sacrificat timpul, energia și chiar uneori sănătatea, dar am făcut-o cu convingerea că dansul este ceea ce mă împlinește. Este greu, dar este o formă de artă care te formează nu doar ca artist, ci și ca om”.

Kira Curteanu, moment impresionant pe scenă: „L-am văzut pe Dumnezeu”. Reacția juraților: „Dacă vorbim de emoție, s-a atins nivelul maxim” - VIDEO

„La moment, sunt studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În paralel, dansez în Ansamblul Național „JOC” și predau dansul clasic la Liceul Teoretice „Ion și Doina Alde-Teodorovici”. De asemenea, mă ocup și cu dansul contemporan. Practic tot timpul meu este dedicat dansului”, a continuat tânăra.

Se vede în domeniu încă pentru mult timp înainte și mizează pe susținerea celor dragi, a menționat dansatoarea: „Îmi văd cariera în continuare în acest domeniu. Voi găsi echilibrul între responsabilitățile de mamă, soție și cariera mea. Totuși, acest echilibru nu depinde doar de mine, susținerea celor dragi și sprijinul lor joacă un rol important”.

„Cariera de dansator este una foarte spontană și imprevizibilă, dar am multe vise și planuri pentru viitor. Îmi doresc să fiu implicată în diverse proiecte, să călătoresc mult și să colaborez cu diverse companii pentru spectacole. În următorii 5 ani îmi doresc realizări și experiențe valoroase”, a adăugat Albot.

Sursa Foto/Video: Instagram

Autor: Nicoleta Albot

Articole din aceeasi categorie