18 septembrie 2026, 13:50

Daniela Costețchi, emoționată de noul său apartament: „Mi-au spus că nu se poate, dar nu le-am dat dreptate” - VIDEO

Daniela Costețchi
Instagram/ Daniela Costețchi

Daniela Costețchi își construiește propria casă. Influencerița le-a arătat urmăritorilor imagini de pe șantierul viitoarei locuințe și a transmis un mesaj emoționant despre unul dintre cele mai importante obiective ale sale.

Daniela a publicat pe rețelele de socializare un video în care apare alături de fiica sa, Leila, în spațiul unde urmează să fie construită noua lor casă. Cele două au pășit împreună pe șantier, iar micuța a avut și un rol simbolic în acest moment: a ajutat la descuierea ușii cu cheia în mână.

Mesajul transmis de Daniela a atins inimile tuturor celor care o urmăresc: „Cel mai mare vis al meu... Cât de mică e palma în care încape”.

Pentru clip, influencerița a ales o piesă ale cărei versuri vorbesc despre ambiție, credință și transformarea visurilor în realitate, în ciuda celor care nu au crezut că acestea pot fi îndeplinitei: „Mi-au spus că nu se poate, dar nu le-am dat dreptate... și cea mai tare parte e că visele devin realitate”.

Cine este Daniela Costețchi 

Daniela Costețchi este o creatoare de conținut online, influenceriță și autoare de poezii din Republica Moldova. Ea a devenit populară pe rețelele de socializare datorită comunității sale și a poeziilor pe care le scrie, lansând și propriul volum de versuri numit „Nemuritor în poezie”. Are o fiică pe nume Leila.