Daniela Andreev a dezvăluit cât de implicat este soțul ei în creșterea fiicei lor.
„E o relație foarte frumoasă. Măriuța cred că mai des strigă „Tata” decât „Mama”. Și, în general, Dorin îmi mulțumește în fiecare zi pentru ea, de când s-a născut”, a povestit Daniela Andreev, vizibil emoționată.
Prezentatoarea PRO TV a recunoscut că subiectul o sensibilizează de fiecare dată și a mărturisit că fiica lor este cea mai mare binecuvântare din viața familiei.
Daniela a vorbit și despre implicarea soțului său în îngrijirea micuței.
„El a fost foarte implicat în tot procesul de creștere a Măriuței până acum, de la naștere și până acum, foarte implicat, chiar pe alocuri mult mai implicat ca mine. Da, eu cred că pot să număr pe degete de câte ori am reușit să-i fac singură baie Măriuței, de asta se ocupă el”, a spus Daniela.
Soțul Danielei se ocupă de micuță încă din prima zi de viață
Invitata emisiunii spune că implicarea lui Dorin a fost constantă încă de la început.
„O schimbă, o îmbracă, o aranjează, o pregătește, nu știu, o hrănește, merge cu ea afară, la plimbare, o adoarme... Deci absolut cu totul se descurcă. Și a fost așa din prima zi când s-a născut Maria”, a mai povestit prezentatoarea PRO TV.
Cine este Daniela Andreev
Daniela Andreev a venit pentru prima dată la Pro TV acum șapte ani, iar de atunci redacția știrilor a devenit a doua ei casă. La început era redactor la site, iar apoi a trecut la munca în teren, cea care i-a plăcut dintotdeauna. Din toamna anului 2022 este prezentatoare a știrilor Pro TV. Daniela este căsătoriră cu videograful Dorin Spătaru, iar împreună au o fetiță pe nume Măriuța.


