01 iunie 2026, 10:00

Daniel Rachier, dezvăluiri despre provocările meseriei de influencer și comentariile negative din mediul online: „Nu mă mai afectează deloc” - VIDEO

Daniel Rachier
Instagram/ Daniel Rachier

Transformă emoțiile, experiențele și provocările prin care a trecut în povești care ajung la mii de oameni. Daniel Rachier creează un conținut autentic și motivațional, iar prin interviurile sale cu influenceri, oameni de afaceri și prezentatori, aduce în prim-plan povești despre succes, muncă și lecțiile vieții. Cât timp stă în spatele unui videoclip de doar câteva minute și ce sacrificii presupune această muncă, află din cadrul unui material marca „O Seară Perfectă”.

De la YouTube la videoclipuri care transmit emoții

Și-a început activitatea pe YouTube, însă, odată cu dezvoltarea platformelor precum Instagram și TikTok, a simțit nevoia să creeze un format diferit, care să transmită emoții și să reflecte situații în care oamenii să se regăsească.

„De aici a venit ideea să creez ceva scurt, dar care să nu poată fi făcut de oricine. În primul rând, am vrut să transmit emoțiile pe care le trăiesc foarte mulți oameni, dar pe care nu le vezi în mediul online. De aici s-a dezvoltat ideea și, cumva, am ajuns unde sunt astăzi”, a povestit acesta.

Multe dintre videoclipurile sale sunt inspirate din experiențe personale sau din situații întâlnite în viața de zi cu zi. Deși nu a trecut prin toate momentele pe care le redă în filmări, influencerul spune că îi este ușor să transmită diferite stări și emoții.

„Îmi place să joc, îmi place arta și pot reda foarte ușor anumite emoții. Încerc să abordez situații prin care trec mulți oameni, astfel încât să se regăsească în ceea ce văd”, a explicat Daniel.

Daniel Rachier
Daniel Rachier/ Instagram

Videoclipul care a depășit barierele lingvistice

Unul dintre videoclipurile care i-a adus un impact neașteptat a fost cel în care două persoane ajung în același loc, dar la ore diferite, simbolizând o relație pierdută și dorul dintre doi oameni. Filmarea a depășit barierele lingvistice și a atras reacții din mai multe țări.

„Foarte mulți oameni se regăsesc în ceea ce fac. Înțeleg că și eu am trecut prin aceleași experiențe. Am primit foarte multe comentarii. Acest videoclip, în general, a ajuns și la publicul internațional. Mi-au comentat oameni care scriau în limbi pe care nici măcar nu le înțelegeam, însă ideea a fost transmisă atât de bine, încât oamenii au înțeles mesajul chiar dacă nu era în limba lor”, a precizat creatorul de conținut.

Ore de muncă, nopți nedormite și critici din online

Deși videoclipurile publicate au uneori doar câteva minute, procesul din spatele lor este unul complex. Filmările pot dura ore întregi, iar montajul poate ocupa chiar și câteva zile.

„Activitatea aceasta trebuie, într-un fel, să o trăiești și să îți placă cu adevărat. Altfel, nu poți rezista mult timp. Nu este un program de lucru de la 9:00 la 18:00 și nici ceva ce poate fi planificat mereu în detaliu. Totul este spontan. De exemplu, la orice oră ne putem aduna cu echipa și putem pleca la filmări. Așa funcționează lucrurile în acest domeniu. Însă consumă foarte mult timp. O filmare poate dura trei-patru ore, iar editarea poate să dureze chiar și două zile, și asta pentru un videoclip scurt. Dacă vorbim despre un episod din seria «Pe 4 Roți», atunci editarea poate dura jumătate de săptămână sau chiar o săptămână întreagă”, a afirmat Daniel.

Creatorul de conținut a subliniat că această activitate nu are un program fix și presupune multă flexibilitate. Ideile apar spontan, iar echipa trebuie să fie pregătită să filmeze în orice moment.

Daniel Rachier
Daniel Rachier/ Instagram

Pe lângă orele de muncă și nopțile nedormite, influencerii se confruntă și cu comentariile negative. Totuși, Daniel spune că a învățat să privească criticile cu detașare.

„De obicei, comentează oamenii care nu fac ceea ce fac eu. Cei care activează în același domeniu, de regulă, nu critică, pentru că înțeleg foarte bine prin ce trece un creator de conținut și câtă muncă este în spatele unui proiect. Eu nu pot să dau hate la ceea ce face cineva, pentru că știu foarte bine ce implică acest proces. Aceasta este nișa mea și înțeleg absolut tot ce se află în spatele unei filmări. Chiar dacă ar fi vorba despre o altă nișă, nu pot să stau și să arunc cu noroi în cineva, să-l critic gratuit sau să încerc să-l trag în jos. În primul rând, nu este frumos. Trebuie să ai bun-simț și bune maniere. Din contra, ar trebui să-l apreciezi pe omul care reușește să facă acel lucru. Dacă el poate, înseamnă că este posibil să poți și tu, dacă îți dorești și muncești pentru asta. Iar oamenii care lasă comentarii negative, într-un fel, lucrează și în favoarea mea. Algoritmii platformelor iau în calcul interacțiunile, iar acest lucru mă ajută. De aceea, pe mine comentariile de hate nu mă mai afectează deloc”, a menționat acesta.

Cine este Daniel Rachier

Daniel Rachier este un creator de conținut, vlogger și influencer din Republica Moldova, cunoscut în special pentru interviurile și podcasturile sale publicate pe rețelele sociale.