Cynthia Elisoa a urcat pe scenă la apus, pe o terasă din capitală, unde a făcut show alături de o trupă live. Atmosfera a fost una energică, iar publicul a cântat și a dansat alături de ea.
„Te rog, nu mai cânta”
Nu toți cei care au urmărit imaginile au fost însă la fel de încântați. Un internaut i-a lăsat un comentariu direct, prin care i-a transmis: „Ok, te rog, nu mai cânta, pentru că încă mă dor urechile”.
În loc să ignore mesajul sau să răspundă cu aceeași monedă, Cynthia a ales să transforme critica într-un moment de divertisment. Vedeta a explicat, într-un videoclip, că astfel de comentarii pot contribui inclusiv la promovarea conținutului în social media.
„Există doctori și spital”
Cynthia a dezvăluit și ce i-a răspuns internautului, mizând pe ironie și autoironie.
„I-am răspuns foarte bine, că există doctori și spital. Știți de ce? Pentru că acesta este algoritmul și tam-tam-ul acesta face ca videoclipul să intre în recomandări. Rețeaua de socializare este un joc, iar cei care știu regulile pot să se joace. Eu stăpânesc la perfecție regulile jocului”, a spus ea.
Interpreta consideră că, în lumea rețelelor sociale, inclusiv comentariile negative pot genera interacțiuni și pot crește vizibilitatea unui material.
„Iată dacă n-ai budget pentru Mariah Carey”
Pentru a le arăta urmăritorilor cum a fost, de fapt, atmosfera de la eveniment, Cynthia a publicat și imagini de la recitalul său. În acestea poate fi văzută alături de trupa live, în timp ce publicul dansează și cântă.
Peste imaginile de la concert, interpreta a adăugat, în spirit de glumă: „Lol... Iată dacă n-ai budget pentru Mariah Carey”.
Cynthia a ținut să explice și perspectiva sa asupra unui astfel de show, subliniind că scopul unui recital este, în primul rând, să creeze atmosferă și să-i facă pe oameni să se simtă bine.
„Oamenii au venit pentru vibe, nu pentru un set de prezentatoare radio. Aici nu e despre o mare performanță, ci despre faptul că oamenii vin să se simtă bine”, a mai spus aceasta.
Cine este Cynthia Elisoa
Cynthia Elisoa s-a născut în Madagascar, dar la vârsta maturității a cunoscut un moldovean de care s-a îndrăgostit și a decis să se stabilească în Republica Moldova. Tânăra a devenit cunoscută după ce a participat la „Vocea României”.


