„Educația poate schimba un destin”
Proiectul de suflet al Cynthiei, prin care contribuie la accesul copiilor din Madagascar la educație, merge mai departe. După ce a reușit să acopere toate taxele și cheltuielile necesare pentru cei cinci elevi, aceasta se gândește deja la următorul an școlar.
Cynthia își dorește să ia încă un copil „sub aripa sa”, astfel încât numărul beneficiarilor proiectului să ajungă la șase.
„Gata, pe anul acesta am reușit! Am achitat toate cheltuielile pentru copii și sunt tare, tare bucuroasă. Deja mă gândesc la anul viitor și vreau să mai iau un copil sub aripa mea. Asta înseamnă că vor fi șase”, a mărturisit Cynthia.
Pentru influenceriță, educația reprezintă una dintre cele mai importante investiții în viitor. Ea speră ca, prin propriul exemplu și prin sprijinul comunității sale, să poată contribui la schimbarea vieții cât mai multor copii.
Un vis pentru copiii din Madagascar
Cynthia Elisoa are un obiectiv ambițios: își dorește ca fiecare copil din țara sa natală să aibă posibilitatea de a merge la școală și de a-și construi un viitor mai bun.
„Visul meu? Ca într-o zi fiecare copil din Madagascar să aibă șansa la educație. Poate pare un vis mare, dar cine știe? Eu chiar cred că educația poate schimba un destin și, puțin câte puțin, poate schimba o lume întreagă”, a spus ea.
Le mulțumește celor care îi sunt alături
Cynthia recunoaște că implicarea sa în astfel de proiecte este susținută și de oamenii și partenerii care au încredere în ea. Influencerița le-a transmis un mesaj de recunoștință tuturor celor care contribuie, direct sau indirect, la posibilitatea de a face bine.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor cu care colaborez și tuturor celor care au avut încredere în mine. O parte din ceea ce primesc eu reușesc să dau mai departe datorită vouă. Sunt tare, tare bucuroasă. Mulțumesc”, a încheiat Cynthia Elisoa.
Cine este Cynthia Elisoa
Cynthia Elisoa s-a născut în Madagascar, dar la vârsta maturității a cunoscut un moldovean de care s-a îndrăgostit și a decis să se stabilească în Republica Moldova. Tânăra a devenit cunoscută după ce a participat la „Vocea României”.


