În urmă cu un an, actorul Nicu Ţurcanu a devenit tătic. Într-un interviu recent, Țurcanu a recunoscut că a asitat la nașterea fiului său: „Am asistat strigătelor și chinurilor la care a fost supusă. Chiar mă întrebam după asta: „Câtă durere poate încape într-o femeie atunci când aduce pe lume un copil?”. Mi-am dat seama că femeile ar trebui tratate un pic altfel. După părere mea, femeile au mult mai multă putere decât noi. M-am străduit să fiu tare. Evident, a fost foarte emoționant, am plâns, am râs alături de ea. Primul contact cu copilul l-am avut eu. Așa soția are un umăr pe care se poate baza. Încercam să o susțin, să pun mâna pe ea, să-i fac masaj”.

Ludmila Adamciuc a devenit mamă pentru a doua oară pe 1 aprilie 2025, aducând pe lume un băiețel pe nume Luca. Soțul influenceriței, Ghenadie Borcan, a asistat la naștere.

Cristian Cebotari, soțul influenceriței Katy Black a asistat la nașterea primului, dar și celui de-al patrulea copil al lor. Cu mai bine de trei ani în urmă, într-un interviu pentru Perfecte.md, Katy a spus: „El a asistat de la A până la Z, m-a susținut mult și atunci cred că încă o dată m-am convins că am un bărbat adevărat alături”.

Artistul Ion Paladi a asistat la nasterea baiețelului său Lucian, iar într-un interviu marca Perfecte.md a povestit că emoțiile au fost atât de mari încât nu și-a putut stăpâni lacrimile: „În momentul în care l-au pus pe burta Veronicăi, m-au năpădit lacrimile. Am plâns”.

Actrița Aliona Triboi este mămica a două fetițe: Eleonor și Ruxanda. La cea de-a doua naștere, soțul Alionei, actorul Ghenadie Gâlca a fost lângă ea în sala de naștere: „Ghenuț a fost alături de mine, pe tot parcursul travaliului și și-a admirat micuța imediat ce s-a născut. A fost foarte emoționant”.

Interpreta Nicoleta Sava Hanganu a devenit pentru a doua oară mămică acum 6 ani. Într-un interviu marca Perfecte.md, ea a povestit că soțul ei, Dumitru Hanganu, a asistat la naștere: „Dumitru a fost un adevărat erou și a asistat și de această dată la naștere, doar că de această dată de la început și până la sfârșit”.

Sursa Foto: Instagram, Arhiva Pro TV

