Recuperarea, un proces anevoios
Interpretul spune că, deși a încercat să își reia treptat activitatea, problemele de sănătate și dificultățile financiare au marcat profund această perioadă.
Întrebat cât timp a trecut de la accident, interpretul a răspuns că a trecut mai bine de o lună, iar după intervenția chirurgicală suferită, Vlad Codreanu afirmă că a fost nevoit să stea o perioadă îndelungată la pat, iar recuperarea nu a fost deloc ușoară.
Unul dintre cele mai dificile momente a fost apariția unor ticuri necontrolabile, care i-au afectat inclusiv activitățile de zi cu zi.
„Cel mai greu mi-a fost când mi-au apărut aceste ticuri. Nu puteam nici să mănânc, nici să beau și trebuia să fie cineva alături de mine. Uneori, pur și simplu, puteam să arunc cana din mână. Sunt ticuri necontrolabile”, a mărturisit interpretul.
Aparițiile în fața publicului, o nouă provocare
Acesta spune că, în anumite situații, simptomele nu îl afectează la fel de intens, în special în context profesional.
„Când este vorba despre un interviu, asta nu mă afectează. Am o altă latură a mea când vorbesc la televiziune sau la radio. La evenimente, chiar dacă am acele ticuri, reușesc să mă controlez”, a explicat acesta.
Deși se află încă în perioada de recuperare, Vlad Codreanu susține că a încercat să onoreze o parte dintre evenimentele programate, chiar și în condiții dificile.
„«Merg peste mine», pentru că nu sunt genul de persoană care să stea mereu acasă. Trebuie să fac ceva, să creez. Acum lucrez la foarte multe piese”, a spus acesta.
Probleme financiare și tratamente întrerupte
Pauza profesională i-a afectat și situația financiară. Interpretul recunoaște că, în prezent, nu își poate continua tratamentele din lipsa resurselor financiare.
„La momentul de față sunt pe pauză. Nu mai pot face procedurile, pentru că sunt costisitoare și nu am resurse financiare. Datoriile, însă, au rămas. Mulți mă sună aproape în fiecare zi și mă întreabă despre aceste datorii. Când mă voi face bine, voi munci și voi returna avansurile primite pentru evenimente”, a precizat Vlad Codreanu.
Interpretul spune că una dintre cele mai apăsătoare situații este presiunea constantă venită din partea celor care îi cer mereu informații despre starea sa de sănătate.
„Nu mă pot face bine peste noapte. Este deranjant când cineva te întreabă de zeci de ori «Cum te simți?», de parcă într-o oră s-ar putea schimba ceva”, a concluzionat Vlad Codreanu.

Cum a început coșmarul interpretului
Accidentul a avut loc pe 17 mai, când Vlad Codreanu susține că a fost lovit de un automobil în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. În urma impactului, interpretul a suferit o fractură deschisă la picior și a fost supus unei intervenții chirurgicale. De atunci, acesta urmează un proces îndelungat de recuperare, iar pe lângă durerile fizice s-a confruntat și cu ticuri necontrolabile, despre care spune că au apărut în urma afectării nervilor. Totodată, perioada în care nu a putut urca pe scenă i-a provocat și dificultăți financiare, după ce a fost nevoit să anuleze mai multe evenimente.
Cine este Vlad Codreanu
Vlad Codreanu este un interpret și prezentator din Republica Moldova. El își promovează activitatea prin platforme precum YouTube, Instagram și Apple Music.


