„Cu cât există un decalaj mai mare între ceea ce eu gândesc și ceea ce eu simt, cu atât corpul se poate implica la anumite șocuri emoționale pe care le avem”, a explicat Lorina Buga.
Specialisul a subliniat că, în situațiile în care persoana nu reușește să se adapteze emoțional unei întâmplări, corpul poate prelua rolul de „semnal de alarmă”.
Emoțiile netrăite, reflectate în corp
Specialista afirmă că emoțiile nerecunoscute sau inhibate nu dispar, ci se pot manifesta prin reacții fizice: „Cu cât eu nu știu să-mi recunosc emoțiile, cu atât corpul meu mă va ajuta prin diverse reacții”, a notat invitata emisiunii și a precizat că nu emoția în sine este problema, ci modul în care aceasta este gestionată. Reacțiile corpului depind de interpretarea individuală a fiecărei situații.
Lorina Buga a explicat faptul că emoțiile reprimate se pot „fixa” în anumite zone ale corpului, în funcție de contextul psihologic în care apar.
„Dacă m-am reținut să spun că nu mi-a plăcut ceva... risc ca acolo unde am pornit procesul, de exemplu la gât, să apară o reacție”, a spus Lorina.
În alte situații, emoțiile puternice neexprimate pot influența sistemul digestiv sau pielea, în funcție de natura trăirii și de felul în care aceasta este blocată sau reprimată.
Nu există un „dicționar universal” al simptomelor
Specialista atrage atenția că nu există o corespondență fixă între o emoție și o anumită zonă a corpului, deoarece fiecare persoană are propriul mod de a procesa trăirile: „Nu există un dicționar funcțional pentru toată lumea”.
Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor proprii pot ajuta la o mai bună reglare a stărilor interioare și la reducerea reacțiilor somatice.
„Cu cât tu înveți să-ți cunoști emoțiile, după aia te poți regla mult mai ușor”, a spus specialistul.

Cine este Lorina Buga
Lorina Buga este prezentată ca specialist în psihosomatică, un domeniu care studiază legătura dintre stările emoționale și manifestările lor în corp.


