Psihologul Dan Rusu a explicat în cadrul podcastului „Acasă la Măruță” ce înseamnă cu adevărat violența domestică și cât de subtil se poate infiltra abuzul în relațiile noastre. Nu e vorba doar de o lovitură sau un scandal ci, mai ales, de pierderea identității, a libertății și a propriei voci.
„E bine să depistăm acele „red flags” (în traducere „flaguri roșii”), adică câteva lucruri la care să fim atenți”, a subliniat Rusu.
Potrivit lui, una dintre cele mai mari greșeli în societate este să învinovățim victima. „De ce a rămas cu el?”, „De ce stă cu el?”, întrebări care ignoră realitatea dură a abuzului emoțional și psihologic.

Statisticile vorbesc de la sine: femeile sunt abuzate în număr mult mai mare decât bărbații, dar problema centrală nu este doar frecvența, ci și dificultatea de a identifica agresorul.
„Persoanele cu un narcisism ridicat sau psihopatie clinică, dacă ar avea coarne ascuțite și o coadă lungă, ne-ar fi foarte simplu să ne ferim, dar nu se întâmplă așa. Acești oameni se prezintă foarte bine inițial, îți fac pe plac, parcă sunt „pâinea lui Dumnezeu” și încet, încet preiau controlul în relații”, a explicat psihologul.

Un abuzator nu te va izola instant. Va face totul prin manipulare subtilă, apelând la fraze care par aparent grijulii, dar sunt profund toxice:
„De ce să mergi la mama ta? Nu vezi că nu îi convine relația noastră?”, „Nu mai vorbi cu ei pentru că, sunt oribili, ne vor răul”, „Lasă finanțele la mine, lasă cardurile la mine”. Toate acestea sunt semnale de alarmă clare, dar greu de perceput atunci când vin de la cineva care „pare” că te iubește.
Dan Rusu subliniază că abuzul domestic înseamnă mult mai mult decât violență fizică:
„Violența domestică n-ar mai trebui să fie văzută ca fiind doar o palmă, ci mai degrabă să o înțelegem ca o formă de atac împotriva libertății individuale”.

Controlul financiar, izolarea socială, interzicerea accesului la bani sau prieteni sunt toate forme de dominare și reducere la tăcere.
„Acea persoană, dacă nu mai are libertate de mișcare, nu mai are bani, pentru că îi sunt luați, nu mai are prieteni, pentru că aceștia i-au fost înlăturați, avem de-a face cu o situație de control, o situație de abuz”, a notat Rusu.
Și chiar dacă soluția ideală ar fi să ieși cât mai devreme dintr-o astfel de relație, psihologul recunoaște că procesul este extrem de dificil:
„Cu cât mai devreme ieșim din astfel de relații, cu atât mai bine. Dar, din nou, este foarte, foarte dificil din momentul acela”.

La final, Dan Rusu a venit cu un îndemn esențial pentru oricine simte că ceva „nu e în regulă”:
„Întotdeauna îndemn pe toată lumea să-și asculte instinctul. Creierul nostru, de multe ori, ne face să nu ne ascultăm instinctul. Dar noi suntem echipați cu un sistem de apărare care se numește instinct. Atunci când suntem în situații unde simțim că ceva nu este în regulă, bine ar fi să ne încredințăm în instinct”.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

