16 iunie 2026, 10:35

Cum a reușit Victoria Lungu să-și revină după accidentul rutier în care a fost implicată: „Credeam că sunt foarte puternică, dar a fost destul de greu psihologic” - VIDEO

Victoria Lungu
PRO TV/ Victoria Lungu

Hate-ul a motivat-o pe Victoria Lungu să se recupereze mult mai repede după accidentul rutier în care a fost implicată. În primele luni după accident, interpreta afirmă că a traversat o etapă dificilă atât fizic, cât și psihologic. A fost singură o mare parte din timp, copiii fiind plecați, iar sprijinul unei vecine din București a ajutat-o în recuperarea de zi cu zi. Mai multe la acest subiect, a povestit interpreta, fiind invitată în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”. 

„După ce au trecut câteva luni, mă uit un pic mai ușor. Mai mult a fost șocul și depresia pe care am avut-o în acel moment. Nu am simțit când s-a răsturnat autocarul, doar m-am trezit cu nasul în acel noroi”, a povestit interpreta.

Sprijinul apropiaților în perioada dificilă

Victoria Lungu spune că, în primele luni după accident, a trecut printr-o perioadă dificilă și a încercat să își revină treptat, cu sprijinul celor apropiați.

„Sunt multe lucruri pe care nu vreau să le spun pentru că lumea spune că iar vorbesc despre accident. Eu vorbesc despre faptul că suntem cumva pregătiți ca viața să ne ofere examene. Eu credeam că sunt o fire foarte puternică, dar a fost destul de greu psihologic, pentru că copiii mei au fost plecați în Asia. Eu am rămas singură și mulțumesc bunului Dumnezeu că am la București o vecină care venea, îmi făcea bandajul la mână, mâncare, avea grijă de mine”, a mai notat interpreta. 

Invitata emisiunii afirmă că experiența a determinat-o să își schimbe perspectiva asupra dificultăților și să se concentreze pe recuperare și echilibru emoțional.

„După așa situații îți dai seama că trebuie să-ți revii. Iar cu cât mai mult hate am primit asupra mea, cu atât mi-am revenit mai repede. Mi-am dat seama că nu mă dă nimeni jos pe mine. Am mers și la mare, am înotat, mi-am luat terapeuți și am început să fac mai multă mișcare”, a adăugat Victoria Lungu.

Fără frică de transport după accident

Victoria mai spune că nu a rămas cu teamă de transport în urma accidentului și că încearcă să își continue activitățile în mod normal.

„Nu se nasc frici în mine în ceea ce privește transportul. Dacă lucrez cu oamenii ca terapeut, trebuie să știu cum lucrez și cu mine”, a explicat Lungu.

Accidentul în care a fost implicată interpreta

Interpreta Victoria Lungu a fost implicată într-un accident rutier în străinătate, după ce autocarul în care se afla s-a răsturnat. Impactul a lăsat-o cu mai multe traumatisme fizice, inclusiv la nivelul mâinii, spatelui și coastelor, necesitând intervenție medicală și o perioadă de recuperare. Evenimentul a avut consecințe și asupra stării sale generale de sănătate, iar recuperarea se desfășoară lent, sub supraveghere medicală.

Victoria Lungu
Victoria Lungu / PRO TV
Citeste si : „M-am căsătorit cu iubirea vieții mele”. Actrița Cătălina Cazacu și interpretul Lilian Dobândă și-au unit destinele într-un cadru de poveste - FOTO/VIDEO

Cine este Victoria Lungu

Victoria Lungu este o cântăreață de muzică ușoară, romanțe și de estradă din Republica Moldova. Este cunoscută mai ales pentru piesa „Crede-mi Iubirea”, care este cartea sa de vizită.

Victoria Lungu
Victoria Lungu / PRO TV