16 iunie 2026, 12:13

Cum a ajuns interpreta Camelia Ursu să cânte alături de Zdob și Zdub: „De ziua mea am primit această propunere” - VIDEO

Cameliua Ursu
PRO TV/ Cameliua Ursu

De ziua ei, Camelia Ursu a primit propunerea de a urca pe scena Arenelor Romane alături de trupa Zdob și Zdub. Invitația a venit pe neașteptate și a dus la o colaborare care s-a conturat și pe scena festivalului „Născut în Moldova”, unde artista a cântat în fața a aproximativ 14 mii de oameni, alături de Zdob și Zdub și Tatiana Martin. Înainte de a urca pe scenă, interpreta spune că are emoții, dar încearcă să se concentreze și să își controleze stresul pentru a intra cât mai bine în momentul artistic. Mai multe la acest subiect, a povestit Camelia, fiind invitată în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”. 

Artista a urcat recent pe scena festivalului „Născut în Moldova” alături de celebra trupă Zdob și Zdub, dar și cu interpreta Tatiana Martin. 

„Abia ieri am aflat că în fața noastră au fost 14 mii de oameni. Chiar dacă am fost emoționată, când am ajuns pe scenă, emoțiile au dispărut. A fost o experiență wow. Organizatorilor acestui festival felicitări pentru că au reușit să adune atât de multă lume”, a spus Camelia.

Cum a ajuns Camelia să cânte alături de Zdob și Zdub

Camelia a explicat că totul a pornit de la o invitație venită chiar de ziua sa:„A început cu propunerea de a fi alături de ei la concertul care va avea loc în această săptămână, joi, la Arenele Romane. Roman mi-a propus să vin la niște concerte care sunt acum în desfășurare la ei. Chiar de ziua mea am primit această propunere, a fost un cadou. Cel care organizează concertul, Alexandru Cebotaru a venit cu propunerea și prietena mea, Laura Erhan, mi-a zis că urmează un cadou de ziua mea, așa că m-a adăugat într-un grup”.

Despre colaborare

Despre colaborarea cu Zdob și Zdub, artista a avut doar cuvinte de apreciere, subliniind profesionalismul și unitatea trupei.

„E frumos, ceva nou pentru mine, pe cât de cunoscuți și profesioniști sunt, pe atât de simpli și buni în tot ceea ce fac. Îmi place maxim atitudinea lor, felul în care sunt și se comportă ca echipă. Succesul lor se ține pe unitatea echipei și s-au găsit unul pe altul, reușind să creeze în timp șlagăre”, a spus ea.

Pentru Camelia, provocarea a fost și repertoriul, întrucât a trebuit să învețe o parte din piesele trupei. „Nu știam toate piesele, a trebuit să le învăț. Pe majoritatea le știam pentru că am copilărit și eu cu ele, unele au apărut atunci când eu m-am născut”, a explicat artista. 

Cameliua Ursu
Cameliua Ursu/ PRO TV

Un pas important în carieră pentru Camelia

Invitata emisiunii a vorbit și despre importanța momentului din cariera sa, menționând că scena de la Arenele Romane este una de vis. „Am emoții legate de această oportunitate și de șansa de a mă afla acolo. Pentru mine, scena Arenelor Romane a fost ceva de vis, nici nu-mi imaginam că o să ajung vreodată acolo. Evident că port o responsabilitate și pentru mine înseamnă ceva important”.

Din culise - pe scenă: cum se pregătește emoțional

Înainte de a urca pe scenă, Camelia recunoaște că trăiește emoții puternice și un ușor stres, pe care încearcă să îl transforme în concentrare. „Înainte de a urca pe scenă arăt puțin stresată, încerc să-mi găsesc capacitatea de a mă concentra”, a punctat Camelia. 

Citeste si : Noul proiect al lui El Radu prinde contur. După o pauză, interpretul pregătește o nouă piesă pentru această vară - VIDEO 

Cine este Ursu Camelia

Camelia Ursu este o interpretă din Republica Moldova. Tânăra are peste 30 de mii de urmăritori pe pagina sa de Instagram, acolo unde este foarte activă și împărtășește cu aceștia momente din viața de zi cu zi.

Cameliua Ursu
Cameliua Ursu/ PRO TV