Cristina Scarlat povestește că l-a cunoscut pe Sergiu, fostul ei soț, când avea aproximativ 16-17 ani și că între ei a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au căsătorit în anul 2000, iar după aproximativ 17 ani, au decis să meargă pe drumuri separate.
Între cei doi a fost dragoste la prima vedere
Întrebată dacă s-a gândit vreodată că s-a căsătorit prea devreme, Cristina spune că nu a privit lucrurile astfel:
„Când l-am întâlnit pe Sergiu a fost o dragoste la prima vedere. A fost o explozie în interiorul meu”.
Artista recunoaște că în familie a avut o personalitate dominantă și că și-a asumat multe dintre decizii.
„Da, eu sunt dominantă. De multe ori toată responsabilitatea și deciziile erau pe umerii mei, dar a fost alegerea mea să fiu omul care ia decizii”.
„La un moment dat am obosit”
Cristina spune că despărțirea nu a fost o decizie luată peste noapte, ci rezultatul unei perioade lungi de conștientizare.
„Viața s-a întâmplat, eu m-am adaptat și am mers înainte. Doar că, la un moment dat, am obosit și am decis să merg aparte. Sunt subiecte care mă dor foarte mult și nu le ating. Nu vreau să iasă nimeni într-o lumină proastă, pentru că n-are de ce”.
Pentru Cristina, una dintre cele mai importante lecții ale despărțirii a fost să învețe să se aleagă pe ea. Decizia nu a fost una ușoară, iar perioada de după separare a fost dificilă.
„Nu pot să zic că am simțit ușurare și am zburat în cosmos de fericire. Nu. E greu. Clar că e greu. Cel mai greu sunt copiii. Suferă copiii foarte tare”, a spus invitata podcastului.
Cristina susține că relația nu a fost o greșeală
Cristina spune că nu consideră că mariajul de 17 ani a fost o greșeală.
„Noi nu știm cum, de fapt, se construiește o familie. Învățăm din mers. Nimeni nu ne pregătește pentru viață. Sunt lucruri cu care tu nu poți să te împaci. Asta nu înseamnă că a fost o greșeală, că ți-ai legat viața. Este o experiență din care ai învățat foarte mult și pentru care sunt foarte recunoscătoare”.
„Dacă nu e din amândouă părți, n-are rost”
Cristina consideră că sinceritatea și comunicarea sunt esențiale într-o relație, dar numai atunci când există implicare din partea ambilor parteneri.
„Comunicarea, sinceritatea, dar să fii tu cu tine sincer. Asta e cel mai important. Dacă nu e din amândouă părți, n-are rost. Și poți să comunici până la infinit, dar la ce? Ca să nu te audă celălalt și să nu te înțeleagă?”.
Artista critică și tendința de pe rețelele sociale de a pune rapid etichete oamenilor și relațiilor.
„Toți bărbații sunt toxici, toate femeile sunt mercantile. Noi toți suntem narcisiști, psihopați, toxici. Nicio femeie normală nu există, niciun bărbat normal nu există. Lumea mănâncă toată informația asta cu așa o poftă, iar umanul rămâne undeva tare departe. Dacă ai capacitatea să fii tu sincer cu tine, atunci ai șansa în viață să fii sincer și cu alții”, a explicat Scarlat.
Cine este Cristina Scarlat
Cristina Scarlat s-a născut la data de 4 martie 1981 la Chișinău. Ea este o cântăreață moldoveancă de muzică pop, care a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2014 de la Copenhaga (Danemarca), cu piesa „Wild Soul”, însă nu a reușit să se califice în finală.


