„Mă simt în pericol”
Cristina Ich nu a dezvăluit identitatea celor două femei și nici motivul exact pentru care acestea ar fi căutat-o. Potrivit spuselor sale, incidentul a avut loc în timp ce fiul ei, Noah, era la școală.
„Norocul meu a fost că Noah nu era acasă, era la școală. S-ar fi putut speria foarte tare”, a povestit influencerița pe Instagram Story.
Camerele de supraveghere au surprins momentul, iar Cristina Ich spune că, după incident, și-a întărit măsurile de securitate. Aceasta susține că se teme în continuare pentru siguranța sa, chiar și atunci când se află în propria locuință.
A depus plângere la poliție
Influencerița a precizat că cele două femei sunt cercetate penal și că așteaptă ca autoritățile să stabilească ce s-a întâmplat și să ia măsurile legale.
Cristina Ich a vorbit și despre impactul pe care l-a avut situația asupra familiei sale și a mărturisit că, oricum, evită să iasă singură.
„De atunci am întărit paza, dar tot mă tem că cineva s-ar putea strecura. Am fost urmărită, dacă vă puteți imagina așa ceva. Nu credeam că voi ajunge să trăiesc asta, dar viața bate filmul”, a scris aceasta, relatează protv.ro.
Influencerița consideră că expunerea din mediul online poate transforma uneori persoanele publice în ținte și a criticat felul în care este gestionată ura de pe rețelele sociale.


