Corina Muntean este fondatoarea „Friendly School” din Chișinău, iar acum un an, ea a mai dat viață unei școli de engleză, la Ialoveni, care poartă numele „Muntenia”.
„Atunci când a trebuit să alegem un nume, m-am gândit foarte mult, dacă alegeam ca la Chișinău cream o confuzie prea mare la viitorii clienți, pentru că la Ialoveni programele sunt un pic diferite decât cele pe care le avem la Chișinău și online la <<Friendly School>>”, a povestit invitata.
„Ne-am gândit în primul rând la clienți, ei să înțeleagă că și această școală este, de fapt, coordonată și dirijată de noi. <<Muntenia>>, vine de la numele de familie al meu, Muntean. Va urma și un alt nume să fie cunoscut”, a continuat Corina.
Chiar dacă avea deja experiență în domeniu, deschiderea celei de-a doua școli a reprezentat pentru antreprenoare o nouă provocare: „A fost provocator, eu am uitat cum este să ai un start-up sau cum este un business la început. Eu cumva credeam că o să pornesc un alt business având experiență în spate și credeam că va fi ușor, dar nu așa a fost pentru că eu aveam așteptări mari. Un business care îl faci în suburbie are nuanțele lui. Eu eram obișnuită să am alt ritm și aveam alte așteptări”.
„Una este să pornești de la o clasă, așa cum am pornit la prima școală, iar aici m-am trezit peste noapte că avem o școală de peste 200 de metri pătrați și 6 clase funcționale. Trebuia să facem 6 angajări și să găsim potențialii clienți. Ne-am descurcat, iar în acest an deja culegem roadele și într-adevăr numărăm boboceii. Suntem deja la o capacitate de peste 80% compleți, cu studenți înscriși, cu profesori găsiți, mai căutăm însă 2 profesori dornici de a lucra cu noi. În rest, suntem cu multă pasiune și dăruire față de educație”, a spus Muntean.
Lucrurile pe care le face Corina, mai întâi de toate, le simte: „Nu am avut o strategie din start, pentru că eu sunt un antreprenor diferit față de tot ce scrie în cărți, tot ce însemană o strategie bine definită atunci când pornești la drum. Toate lucruri pe care eu le creez, sunt motivate de o chemare interioară, eu mai întâi zic <<Da>>, la ceea ce simt, la ceea ce vine cumva pe alte unde ale universului și apoi mă trezesc în faza că fie nu mai pot, fie mă întreb de ce iarăși am acceptat acest lucru”.
„Același lucru a fost și cu școala din Ialoveni, eu locuiesc acolo de peste 3 ani și am realizat după pandemie că nu trăim prea bine și, de fapt, noi ajungem să facem un schimb prea mare, iar viața noastră privată nu mai are loc și atunci am realizat pentru mine că vreau să trăiesc acolo unde este mai multă liniște. Locuind la Ialoveni, au început să mă abordeze profesori, a venit mai întâi un profesor, apoi al doilea, iar eu m-am întrebat: <<Voi chiar atât de mulți sunteți și atât de buni?>>. Într-o ultimă discuție cu un profesor mi-a zis că într-adevăr, la Ialoveni este un potențial al pieței mare și sunt multe școli și licee”, a continuat invitata.
Ziua Limbii Române la Butoiaș! Cine au fost invitații speciali ai evenimentului - VIDEO
Totuși, după ce a realizat acest obiectiv și mai exact inaugurarea școlii de la Ialoveni, Muntean a spus că a simțit apatie și lipsă de energie: „Pe 10 septembrie se face un an de când am deschis această școală. După ce a început a activa, pentru mine personal, a urmat o perioadă de depresie, de apatie și lipsă de energie, în care nu puteam să realizez cum am făcut și ce am făcut”.
„Eu credeam că lucrurile vor merge ca la Friendly, e greu însă să revii la început de la o viteză de 200 de kilometri la oră. La moment, cea mai mare provocare rămân a fi profesorii și angajații, pentru că 4 din cei 7 angajați sunt din Chișinău. Într-un an am reușit să instruim peste 300 de copii și maturi”, a spus Corina.
SURSĂ FOTO: Instagram/corinamuntean.md
*Acest articol este un produs comercial