Rar mi se intampla sa ma enervez pe ceva atat de mult, dar in acelasi timp, sa-mi dau seama ca-mi place atat de mult, incat ma baga in boli. Sunt sigura ca ati avut momente in viata, cand v-a placut sau ati iubit, indragit ceva sau pe cineva atat de mult, incat va era frica sa nu dispara, sa iasa bine, sa nu cumva sa ne distruga echilibrul deja creat. Zona de comfort deja bine determinata, care cu greu se lasa inlaturata.
Nu-i asa ca vi s-a intamplat?
De o bucata de vreme, sunt prinsa intr-o activitate care-mi mananca gandurile la propriu. TEATRU. Dimineata, cand te trezesti, te gandesti la text. Seara, cand te duci la culcare, te gandesti la text. Te omoara pe dinautru ca nu iti iese asa cum ti-ai fi dorit. Te doare capul, pentru ca stii ca poti mai mult, dar nu stiu de ce, nu ai gasit acel ceva.
Cu toate astea, astepti cu ardoare repetitiile, ziua de duminica, cand mai incerci inca o data, si inca o data, si inca o data sa intri in pielea personajului. Azi am inteles ca-i cea mai strorcatoare meserie. Scoate tot din tine, spui si faci lucruri care nu ti se potrivesc in ruptul capului.
Cum s-o inteleg eu pe femeia lui Picasso? Suntem atat de diferite. Suntem cerul si pamantul...cu mici exceptii. Ele ma mai scapa.
 |
|
"Jacqueline with flowers" - Pablo Picasso |
Eu am inteles ca cei care zic ca, a fi actor inseamna sa te "strambi" pe scena, sunt niste inculti si agramati.
Sa transmiti un amalgam de emotii in acelasi timp, dar sa ramai TU, e cel mai complicat lucru pe care l-am facut in viata mea. Ma inchini celor care reusesc si o fac zi de zi. E mare lucru. E un efort pe care nici nu ti-l poti imagina.
...........si vine momentul ala cand ti-i frica, pentru ca...sa faci ce-ti place cu adevarat, uneori e un LUX.