Desfasurat saptamana trecuta pentru prima data in ultimii 22 de ani, concursul de frumusete Miss Universe Zimbabwe a starnit controverse in tara africana, multi sustinand ca Brooke nu este reprezentativa pentru populatia generala din Zimbabwe. Tara are o populatie de peste 14 milioane de oameni, din care 2% nu sunt de culoare, potrivit Yahoo News.
Nascuta si crescuta in Harare, capitala tarii, Brooke Bruk-Jackson este alba, ceea ce pentru multi este o problema. Incoronarea ei ca Miss Univers Zimbabwe a aprins o dezbatere aprinsa pe retelele sociale, critici sustinand ca titlul ei este partinitor, rasist si ca Brooke a castigat concursul doar pentru ca este alba.
„Femeia aia europeana a castigat un concurs pentru oameni de culoare?”, si-a exprimat indignarea un comentator pe Twitter.
„Nu sustin deloc acest lucru si nu sunt aici sa ma cert cu nimeni. Oamenii de culoare ar trebui sa invete sa se iubeasca si sa se respecte pe ei insisi, sa nu mai trimita o fata alba sa reprezinte Zimbabwe”, a scris altcineva pe Instagram.
„Atat de dezamagit sa-i vad pe acesti colonisti reprezentand o tara africana. Stramosii mei se rasucesc in morminte”, a scris o alta persoana.
Dupa castigarea concursului, Brooke a scris pe Instagram: „Am castigat aceasta coroana pentru frumoasa noastra tara, pentru a reprezenta Zimbabwe la nivel international si pentru a arata lumii unicitatea Zimbabwe si a cetatenilor ei”.
Ea spera sa fie o inspiratie pentru tineri, spunand ca „impreuna suntem puternici si orice in viata este posibil”.
Miss Universe Zimbabwe este evenimentul national prin care este selectata reprezentanta tarii la concursul Miss Univers 2023. Concurentele au reprezentat cele 10 provincii din Zimbabwe. De asemenea, au participat si tinere care traiesc in diaspora.
Brooke este de fapt a doua femeie alba care castiga un concurs national de frumusete dintr-o tara africana in acest an, dupa Miss Africa de Sud, insa victoria ei este mult mai controversata din cauza istoriei zbuciumate pe care a avut-o.