„Toată viața am crezut că sunt traumată de la naștere. La vârsta de 16 ani am aflat că nu pot să am copiii, iar la vârsta de 23 de ani m-am căsătorit. După căsătorie am aflat că nu pot avea relații sexuale, nu că nu aș dori, dar din faptul că m-am născut cu un sindrom, care se numește Rokitansky”, a povestit îndurerată Mihaela.
„Acest sindrom afectează organele reproductive feminine. Nu că nu mi-aș fi dorit să am relații, dar în cazul meu este imposibilă penetrarea”, a explicat protagonista monologului.
La doar șapte ani, Mihaela a fost operată la gât din motiv că medicii i-au spus că a fost traumatizată la naștere.
„Nu puteam să-mi rotesc gâtul, după care am mers la școală și acolo a început bullying-ul. Copiii au început să râdă de mine, să-mi spună că sunt cu capul între umeri, că n-am gât. Am început să mă închid în mine și să consider că sunt un copil nu ca toți copiii”, a afirmat ea.
O altă problemă era consumul de alcool în familia Mihaelei, astfel ea a povestit:
„Pe lânga problema pe care o am, în familia mea se consuma alcool. Când tata consuma alcool, devenea agresiv și se comporta ca o altă persoană”.
Până la vârsta de 16 ani nu i-a venit ciclul menstrual, problemă ce începuse să o macine:
„Când prietenele din sat povesteau că li s-a început ciclul menstrual, eu nu aveam. Și îmi puneam întrebări singură mie, oare când o să îmi vină. Aveam 16 ani, încă nu îmi venise ciclul și am hotărât împreună cu mama să mergem la ginecolog în oraș. Medicul mi-a zis că nu are dreptul să mă controleze dacă nu am avut relații intime. Așa că, am venit la Chișinău la un alt spital, unde mi s-a spus același lucru, dar totuși, medicul m-a controlat la burtă și mi-a spus că ceva nu este în regulă și mi-a spus că ar fi bine să trec un control USG”.
După ce a aflat rezultatul, viața Mihaelei urma să se schimbe radical:
„Doamnele de acolo vorbeau limba rusă, tot spuneau că ceva lipsește. Ne-au dat rezultatele, am mers la doctor și el s-a uitat la mămica și a zis: „Fetița dumneavoastră din păcate nu o să poată să aibă copii. Îi lipsește rinichiul stâng și ovarele”. Eu la cât de tare iubeam copiii, pentru mine a fost foarte dureros, iar ca să trec mai ușor peste asta, am hotărât să mă duc acasă, să stau cu părinții”.
Atenție, întrebări provocatoare! Iată cum au răspuns Mark Stam și Cristian Porcari - VIDEO
Vestea a cutremurat-o profund, însă, după ce și-a vărsat amarul, a hotărât să se închidă în sine și să nu mai provoace durere celor din jur, a notat Mihaela:
„Pentru o fetiță care află că nu poate să aibă copii este un șoc. Mereu spuneam că atunci când o să cresc mare o să am și eu doi, trei copii. Atunci când am aflat, am plâns vreo 15 zile, dar când am văzut că mama mea s-a întristat, eu de atunci am hotărât să mă închid în mine și să nu mai plâng de față cu ea... La un moment dat eu am acceptat ideea că nu o să pot avea copii, dar în timp ce creșteam, credeam că o să fiu cu un bărbat care deja a avut o familie, care are copiii și eu așa o să pot să iubesc copiii lui și să fie pentru mine o alinare. Dar, la momentul dat, nu știam că am Sindromul Rokitansky și nu voi putea întreține relații sexuale”.
Viața părea că se îmbunătățește, căci Coșulă a făcut cunoștință cu un băiat ce urma să devină soțul ei.
„La vârsta de 22 de ani am făcut cunoștință pe Odnoklassniki cu viitorul meu soț. Nu aș spune că era un băiat frumos, dar aici vreau să mai adaug ceva. Eu dintotdeauna, fiind hărțuită și văzând că verișoarele mele se căsătoresc, am încercat să accept orice băiat care face cunoștință cu mine, doar pentru faptul ca eu să fiu cu cineva. Chiar dacă l-am cunoscut pe el, mie nu mi-a plăcut tare și nu l-am iubit, dar îmi părea că dacă lui o să îi placă de mine, o să treacă timpul și eu pe el o să îl iubesc. Asta cred că a fost cea mai mare greșeală. Între timp am realizat că nu e okey să fii cu cineva doar pentru ca să nu fii singură”, a notat Mihaela.

Au discutat o perioadă în mediul online până au hotărât să se cunoască mai bine.
„Noi am început să discutăm online, mi-a propus să ieșim, să ne cunoaștem. Era un băiat foarte liniștit, cald, fiindcă are și el o poveste de viață interesantă. El a crescut la casa de copiii și cumva asta m-a atras foarte mult. Crezând că el poate fi un băiat bun, de fapt, așa și era, doar că eu îl vedeam cu alți ochi. Noi am mai discutat câteva luni, după care în luna iulie, am hotărât că vreau să mă concediez și să plec acasă la părinți. Și țin minte, el a venit cu un buchet și un inel atât de frumos, și acum îl am, pe alee la Ciocana m-a cerut în căsătorie”, a povestit invitata monologului.
„După câteva săptămâni, el a venit în sat, a făcut cunoștință cu părinții, toată lumea fericită, se mărită fata. Ne-am luat și nași, tot bine, tot frumos, dar în ziua când am fost la nași, am văzut pe Skype că el comunica cu o fostă prietenă de-a lui. Pe atunci nu puteai să ștergi apelurile, iar acest lucru m-a cam pus pe gânduri și l-am întrebat ce este asta. El a zis că nu este nimic serios, iar eu i-am spus: „Mie nu îmi plac oamenii neserioși, eu vreau să am încredere în tine. Dacă tu pe mine mă minți, noi oricum n-o să fim împreună”. În scurt timp, au început să meargă pregătirile de nuntă, iar eu la un moment dat m-am gândit bine și am spus părinților că nu mai vreau să mă căsătoresc. Ei mi-au zis: „Cum așa? Pe noi o să ne râdă lumea, ce o să spună satul? Tu trebuie să te căsătorești, înapoi nu se dă”. Și iată așa am ajuns să ne căsătorim peste două luni”, a povestit Mihaela.
Deși a fost o nuntă frumoasă, Mihaela a afirmat că în interiorul său nu era fericită și că mai mult, juca teatru.
„Am avut o nuntă veselă, fericită, dar eu totuși în interiorul meu nu eram fericită, cumva jucam asta de fațadă. Știam că având problema pe care o am, nu îl pot face pe el fericit 100%. Mă gândeam că dacă nu pot avea copii, eu îl limitez. În seara de după nuntă, când am încercat să întreținem relații sexuale ceva nu a mers. Ne gândeam că e din cauză că nu avem experiență, dar n-am îndrăznit să întreb pe cineva, îmi părea că așa trebuie să fie. După ce eu l-am respins de câteva ori, între noi a început să apară indiferența, nu comunicam, chiar la un moment dat am început să dormim separat. Eu cred că soțul se gândea că eu am pe cineva, pentru că, pentru un cuplu căsătorit este foarte importantă viața sexuală”.
Povestea de dragoste nu a durat mult.
„Căsătoria noastră a durat doar trei luni. Ultima seară înainte ca el să plece, i-am zis că mai bine ar fi să ne ducem la Chișinău și să ne despărțim, fiecare pe drumul său, ca să nu știe nimeni ce probleme sunt între noi. Dar, el nu a acceptat. Noi dormeam în camere separate deja, și dimineața când s-au trezit, părinții au văzut că soțul meu nu este și m-au întrebat unde e, căci hainele lui nu erau în dulap. El mi-a luat certificatul de naștere și certificatul de căsătorie și când am încercat să-l sun, nu mi-a răspuns”, a spus Mihaela.

Ca să nu stârnească mai multe zvonuri în sat, ea împreună cu nașii săi au găsit și o soluție.
„I-am sunat pe nași și am mers la ei, dar eram atât de speriată. Și nașii mi-au spus: „Noi pe tine te înțelegem, hai să spunem în sat că el a plecat în Rusia și după nu s-a mai întors. Nimeni din familia mea nu a știut că noi nu am ajuns să avem relații intime, dar eu în sinea mea, știam de ce a plecat. Și eram bucuroasă că a plecat, pentru că știam că eu nu pot să-i ofer copii”.
Peste ani, cei doi sunt în relații bune, iar Mihaela este fericită pentru fostul său soț, căci de curând a devenit tătic.
„Prin intermediul acestui monolog, vor afla toți că eu nu pot avea copii și sper să nu mai apară această întrebare. Plus la asta, nimeni nu știe despre sindromul pe care îl am și despre faptul că nu am avut niciodată relații”, a subliniat ea.
Fiind singură de mult timp, Mihaela simțea că intră în depresie la un moment dat.
„Am intrat în depresie și credeam că nu o să pot ieși din ea. Și într-o zi, am văzut un anunț că în Italia cineva caută o bonă pentru un băiețel. N-am ezitat și am trimis mesaj, dar nu credeam că o să-mi răspundă, totuși, nu sunt eu așa de norocoasă în viață. Seara, m-a telefonat și am vorbit. Mi-a spus că peste șase zile mă sună, iar dacă accept și îi trimit poză la pașaport, o să îmi ia bilet să merg la ei. În seara aceea am mers la somn plângând, mi se părea că nu știu ce am făcut, nu puteam să mă liniștesc”, a menționat Mihaela Coșulă.
Părinții săi nu au fost de acord cu plecarea ei în Italia.
„Când le-am spus părinților, ei nu au fost de acord, dar eu peste șase zile am zburat în Parma, Italia. Ei din start au observat problema mea fizică și vedeam că se șoșotesc, dar nu mi-au pus întrebări. Eu mă simțeam străină, dar băiețelul din prima a venit la mine. Acel băiețel a fost norocul vieții mele, a fost dragoste la prima vedere”, a subliniat invitata.
Într-o zi, Mihaela a găsit pe Internet o doamnă care vorbea despre niște simptome asemănătoare cu ce avea și ea. Respectiv, s-a gândit să plece la un control ginecologic.
„În Italia am găsit un medic și am fost la control. În urmă la asta, mi s-a spus ceva nou. Eu vizual arăt ca toți oamenii, dar în interior nu sunt ca toți. La mine nu s-a dezvoltat uterul și vaginul. La început nu mi-a venit să cred, așa că am venit acasă, în Moldova, am mers la un spital privat și când m-au controlat, mi-au spus același lucru. Eu niciodată n-o să pot avea copii și nu voi putea întreține relații sexuale”, a notat protagonista.
„Nici în prezent nu pot să depășesc starea și șocul pe care l-am avut. Cred că eu viața trebuie să mi-o trăiesc singură și nu pot avea parte de ceea ce îmi doresc. După ce mi s-a spus că eu nu am uter și vagin, mi-au spus că trebuie să dau analiză de sânge ca să aflăm ce sindrom am. După ce mi-au venit rezultatele, eu am aflat că am Sindromul Rokitansky de tip II. Eu abia anul trecut, la 31 de ani, am aflat că nu am fost traumată la naștere”, a povestit Mihaela Coșulă.
SURSA FOTO: YOUTUBE