Cristina Zagarodnii este o interpretă care face surprize la domiciliu. Fiind întrebată în cadrul emisiunii de când a început să se ocupe de acest hobby, interpreta a dezvăluit: „Ca și fiecare interpret, după pandemie am început și eu. Eu cânt de mic copil, pot spune că am început de mică, mică, până la grădiniță. Bunica îmi spunea că nici nu umblam la grădiniță și eu începusem să vorbesc, dar mai repede am început să cânt. Cântecul îmi este în sânge încă din pelinci, am cântat tot timpul, doar că părinții mei nu au avut posibilitatea să mă ajute pe această cale”.

Cristina se mândrește cu o familie mare, aceasta are 3 copii, dintre care două fete gemene în vârstă de 14 ani. Anișoara a fost curioasă și i-a adresat întrebarea: „Cum e să crești gemeni? Căci am și eu doi copii acasă, nu sunt gemeni, sunt la o distanță relativ mică și mi se pare că este extrem de complicat”.

Interpreta a menționat: „La acest capitol sunt părerile împărțite, deoarece acele persoane care au gemeni și sunt susținute de soț o să spună că este foarte ușor să crești gemeni, dar în cazul în care nu ai o susținere din partea soțului este foarte greu, iar eu fac parte din a doua categorie. Dar tot ce se face e spre bine și de 12 ani sunt cu actualul soț și eu înfloresc”.
Corneliu Botgros radiază de fericire! Soția acestuia a adus pe lume o fetiță - FOTO
Interpreta a menționat că a fost posibil să crească trei copii, să facă și studii muzicale și după ce le-a aranjat pe toate la locurile lor s-a apucat și de cariera sa. „Am lucrat conducător muzical la grădiniță, apoi la școală profesor de educație muzicală și doar cine este profesor o să mă înțeleagă. Iar într-o bună zi am zis că nu este de mine, astfel am început să fac surprize la domiciliu și dintr-un îndemn de la o persoană care m-a rugat să duc un tort unei alte persoane. Acum patru ani nu era nimeni de la sud care să facă surprize la domiciliu, era cineva, dar făcea doar surprize și nu cânta. Am încercat și așa mi-a plăcut și am mers mai departe, acum mă ocup doar cu surprizele și nimic altceva”.

Cristina a povestit și despre planurile sale de viitor: „Eu cânt și muzică populară și muzică ușoară și mâine are loc premiera videoclipului meu. Astăzi, am cântat o premieră absolută, căci am primit piesa la amiază și acuma seara am cântat-o”.


