Claudia Bouleanu a avut un moment puternic pe scena „Vocea României”. Tânăra a interpretat piesa „Sexy Silk”, iar vocea sa i-a determinat pe antrenori să-și întoarcă scaunele încă din primele secunde ale interpretării.
Prestația ei i-a surprins pe Theo Rose și Horia Brenciu, care au reacționat imediat după moment.
„Ce ai mâncat, mă, fata mea? Ce draci ai pe tine! De unde ai luat sensibilitatea, forța asta? Extraordinar! Mă bucur maxim pentru momentul ăsta”, au spus Theo Rose și Horia Brenciu.
Și Smiley a fost impresionat de vocea Claudiei și de felul în care aceasta a umplut scena.
„Claudia, mie îmi place că ai o voce cărnoasă care umple platoul, boxele, scena. Îmi place moaca ta, ai o față zâmbitoare. Mi-ar plăcea mult să te am la mine în echipă. Cred că ești una dintre vocile puternice ale acestui sezon”, a spus Smiley.
Irina Rimes a remarcat, la rândul său, contrastul pe care îl vede în personalitatea Claudiei și a vorbit despre cele două laturi ale sale.
„Eu cred că vocea ta este puterea sufletului tău. În tine cred că sunt două femei: una puternică și una plăpândă. Eu cred că pot să lucrez cu aceste două laturi ale tale pentru că mă regăsesc și eu în ele”, a spus Irina Rimes.
Cine este Claudia Bouleanu
Claudia Bouleanu are o legătură cu muzica încă din copilărie. Cântă de la vârsta de patru-cinci ani, iar pasiunea pentru acest domeniu a crescut odată cu ea. În prezent, este studentă în anul al III-lea la Conservatorul din Craiova și predă, la rândul său, canto.
Când era mică, Claudia obișnuia să cânte după artiștii pe care îi asculta și interpreta frecvent piesele Andrei. Părinții au observat pasiunea și talentul ei și au decis să o susțină, astfel că tânăra a ajuns la Palatul Copiilor din Craiova. La 12 ani a început să ia primele lecții de canto, pe care le-a continuat aproximativ un an în particular.
Claudia spune că a moștenit talentul muzical de la bunica sa, femeia de care a fost foarte apropiată și alături de care a crescut în mare parte. Bunica și-ar fi dorit să cânte muzică populară, însă nu a avut ocazia să urmeze acest drum. Din acest motiv, a încurajat-o pe Claudia să își urmeze pasiunea și să nu renunțe la muzică.
A fost la un pas să renunțe la muzică
Drumul Claudiei nu a fost însă lipsit de momente de îndoială. În clasa a XI-a, pe când era elevă la Liceul de Arte, tânăra se gândea să renunțe la muzică și să urmeze o carieră ca tehnician dentar.
Un moment aparent simplu a făcut-o să își dea seama cât de importantă este muzica pentru ea. Claudia a trecut pe lângă o scenă unde se făceau probe de sunet și a început să plângă. Atunci a înțeles că nu era pregătită să renunțe la drumul pe care îl alesese.
După absolvirea liceului, Claudia și-a continuat studiile muzicale și a ajuns studentă la Conservatorul din Craiova. În paralel, a început să predea canto încă de la vârsta de 18 ani.
Primele experiențe la catedră au venit cu emoții. Tânăra nu era convinsă că este suficient de pregătită pentru a-i învăța pe alții, însă sprijinul colegilor și dorința de a se perfecționa au ajutat-o să continue, potrivit protv.ro.
Astăzi, Claudia are în jur de 40 de elevi, cu vârste cuprinse între 5 și 40 de ani. Este profesoară de canto la Art Room Production, unde lucrează alături de Vitali Negruța, artist care a participat la Eurovision și la „Vocea României” și care face parte din trupa Concertino.
Pentru Claudia, participarea la „Vocea României” vine astfel după ani de studiu, predare și experiențe care au ajutat-o să-și confirme că muzica este drumul pe care vrea să-l urmeze.


