revin, uneori, la acest mesaj:
si nu crede ca sunt o nesimtita, am si eu o groaza de momente de nostalgie, asa care ma lasa in transa, cand in colajul de poze windows apari tu sau locurile in care avem tone de amintiri sau chiar zilele trecute, colega mea de camera m-a intrebat din senin, la ce ma gandesc in momentele mele de liniste si cand privirea mi-i departe si i-am raspuns cu un zambet :) “la o prietenie pierduta”.
fraza asta intotdeauna ma apasa pe suflet si mi-l boteste, ca mai apoi sa ma faca sa zambesc, pentru ca it’s in the past. si eu nu pot sa explic cat de recunoscatoare sunt pentru asta.
si ma gandesc ca oamenii care trebuie sa ramana in viata ta, raman. uneori, cu efort reciproc, alteori, de la sine.
dar unele prietenii.. nu ai ce le face. ele “puff” si dispar. si nu poti sa nu le numesti prietenii, pentru ca au fost si momente ce te leaga de anumite persoane si sunt de nepretuit. dar au ramas acolo, in trecut. nu pot sa-mi explic de ce. dar ma intristeaza asta. si ma resemnez. asa cum fac de obicei.
si inca, prieteniile noi sunt frumoase. anume acelea care “bum!” si descoperi un om nou cu care ai in comun mai multe decat ai fi crezut.
majoritatea oamenilor pot fi inlocuiti, dar nu toti.
ei. mergem inainte. fara asteptari. ca asa e mai bine.
Citeste mai multe pe: www.choopachoops.wordpress.com