Un oarecare site care vâneaza bloguri si preia articole diverse, având acelasi scop ca alte mii de site-uri – “oamenii sa citeasca”, mi-a dat follow pe twitter. Am intrat pe site, m-am uitat la articolele alea si mi-am zis ca degeaba ei mi-au dat mie follow.
De-atâta ca eu nu scriu ceea ce se vinde în ziua de azi. Lumea e (în)setata sa consume informatie aparent utila, care le-ar potoli pofta permanenta la care e expus creierul nostru în epoca internetului. O reteta, o bârfa, un scandal, studii si statistici visate de catre alti oameni. Oamenilor nu le trebuie sa citeasca chestii mai de suflet, care sa puna oleaca si inima în miscare, în sens de accelerarea aia trezita de emotie, pentru ca eu tot îs de parerea ca inima e doar un muschi si totul e în cap. Nu zic de postarile mele niorlaitoare, nobody gives a shit about that. Zic de lumea care scrie pe blog despre o carte sau o piesa de teatru (cele mai banale exemple) la care a plâns sau a râs si îsi descrie emotiile alea în foarte multe cuvinte. Nimeni nu o sa preia asa articol. Nimeni nu o sa citeasca, sa se inspire, sa simpatizeze, sa înteleaga, sa vrea, pâna la urma sa citeasca cartea aia sau sa vada piesa de teatru. Pentru ca… nu stiu, poate nu au timp. Sau poate nu le pasa? Nu vreau sa ma pun pe ghicit, dar e trist nu stiu cum ca lumea se hraneste doar cu informatie bruta, obiectivizata pâna-n radacini, nesincera, la urma urmei.
Eu cred ca toti au nevoie de un refugiu, de ceva de suflet, de un blablabla metaforic în care sa te regasesti, doua-trei fraze atât de simple, dar care au un sens aparte pentru tine. Si daca tot majoritatea nu au timp sa citeasca carti, de ce sa nu strecori unul, doua, trei articole din astea în doza zilnica de citit articole? Sau asta deja nu mai face parte din categoria blogging? Eu as zice ca s-ar consuma. Oamenilor ce le dai, aceea consuma, când vine vorba de informatie. Mai ales ca bloguri din categoria “personale” avem destule în Moldova. Si bune.