Uimitoarea divă a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume a anului 2025 de către People Magazine în cea mai recentă ediție publicată. A câștigat nume și faimă cu filme precum Ghost,A Few Good Men și Indecent Proposal, înainte de a deveni cea mai bine plătită actriță din lume cu Striptease în 1996.
„Este star de cinema, o frumusețe emblematică și da, o bunică!”, o prezintă pe copertă Revista People.
Demi Moore recunoaște senin: „Nu știu dacă am urmat regulile vreodată”.

A fost adeseori acuzată că a exagerat cu operațiile. Actrița a făcut tot ce a ținut de ea pentru a-și prelungi frumusețea.
Vorbind despre faptul că a fost numită frumoasă la 60 de ani, Demi a explicat: „Am o mai mare apreciere pentru toate transformările prin care a trecut corpul meu, care m-au adus în punctul în care sunt acum. Nu înseamnă că uneori când mă privesc în oglindă nu spun: „O, Doamne, arăt bătrână” sau „Oh, fața mea cade”. Dar conștientizez că tot ce ține de imagine nu definește valoarea mea ca om”.
Ea a devenit cea mai bine plătită actriță din lume până în 1995. Cele mai importante trofee ale sale includ un premiu Globul de Aur, un premiu Screen Actors Guild și nominalizări la un premiu Oscar, un premiu de film al Academiei Britanice și un premiu Emmy. În 2025, ea a apărut pe lista Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume.

„M-am torturat. Lucruri nebunești cum ar fi mersul cu bicicleta de la Malibu până la Paramount, care este de aproximativ 26 de mile. Totul pentru că am pus atât de mult preț pe ceea ce arăta exteriorul meu. Cred că cea mai mare diferență reprezintă astăzi mentalitatea mea schimbată. Pun acum preț pe sănătatea mea generală, longevitatea și calitatea vieții. Cred că am evoluat și am față de mine o mai mare bunătate, empatie. Nu mă mai pedepsesc. Acum am o relație mult mai intuitivă, relaxată cu corpul meu. Am încredere când îmi spune că are nevoie de ceva de mâncare, că îi este sete. Îmi ascult corpul astăzi și îmi este mult mai puțină frică. Când eram mai tânără, simțeam că mă trăda corpul. Și am încercat doar să-l controlez. Acum este complet diferit. Avem o relație echilibrată”, a mai spus Demi, care este și vegană.

Veganii au o empatie mult mai dezvoltată, iar înăuntrul corpului lor există o mai mare alcalinitate.
„Îmi place foarte mult să mă ancorez cu o scurtă meditație, să scriu în jurnal. Și, în general, îmi place foarte mult mâncarea bogată în nutrienți. Nu mănânc carne. Mănânc doar ouă. Dar cred că o mare parte a stării de bine este cu adevărat pe dinafară. Și am ajuns să realizez cât de important este somnul. Adică, nu sunt perfectă. Încă mai beau Red Bull. Îmi place. Nu în exces, doar unul”, a mai mărturisit candid Demi Moore, cu înțelepciunea vârstei.
SURSA FOTO: GOOGLE