05 iunie 2025, 14:30

Ce schimbări simple poți face chiar în apartamentul tău pentru a contribui la protecția mediului? Îți explică totul Cătălina Molodoi, directoarea Asociației de Jurnaliști de Mediu - VIDEO

Chiar și atunci când locuiești la apartament, poți reduce semnificativ cantitatea de deșeuri menajere și poți contribui la protejarea mediului. Cu ajutorul unei găleți ermetice și al tărâțelor Bokashi, compostarea devine un obicei simplu, curat și eficient. Cătălina Molodoi, directoarea Asociației Jurnaliștilor de Mediu, ne asigură că acest proces este accesibil oricui. De Ziua Mondială a Mediului, află mai multe despre compostare și beneficiile ei.

Cătălina Molodoi folosește o metodă simplă și accesibilă de compostare, chiar în propriul apartament.

„Există soluții chiar și pentru condiții de apartament, sunt găleți speciale pentru compostare și în vânzare, dar putem cumpăra și noi orice găleată care se închide ermetic. Ele sunt foarte comode, eu am deja de câțiva ani astfel de găleți acasă. Sunt foarte mulțumită în primul rând pentru că, nu miroase niciodată în casă”, a afirmat directoarea Asociației Jurnaliștilor de Mediu.

Marina Cârnaț este însărcinată cu al zecelea copil! Vezi cum a făcut anunțul, dar și primele imagini cu burtica de gravidă - FOTO

Metoda pe care o folosește Molodoi este numită Bokashi, ceea ce presupune fermentarea resturilor alimentare cu ajutorul unei tărâțe speciale.

„Eu utilizez Bokashi, care are funcția de fermentare și toate resturile alimentare au un miros de murături și nu este deloc înțepător, este un miros foarte okey”, a spus Cătălina.

Pe parcursul zilei, invitata emisiunii iSănătate strânge resturile într-un vas, iar seara le aruncă în găleata ermetică:

„Dacă tu utilizezi aceste tărâțe Bokashi, care sunt în vânzare la un preț foarte bun, atunci tu poți arunca acolo chiar și carne și hârtie, șervețele, oase mărunte. Foarte multe lucruri poți arunca în această găleată”.

Rezultatul utilizării acestei metode este că deșeurile menajere scad considerabil.

„Mi-am dat seama că cealaltă găleată pentru deșeuri unde arunc fracția uscată o scot afară o dată la două săptămâni. Perioadele în care arunc deșeurile afară s-au mărit”, a concluzionat Molodoi.

Procesul de fermentare a deșeurilor durează în jur de două săptămâni.

„Ai nevoie de două săptămâni ca să înceapă acest proces de fermentare. Eu am două găleți, și la țară, în spatele grădinii am organizat un spațiu unde arunc aceste deșeuri și le amestec cu iarbă uscată. Unii oameni din start le pun în pământ, pentru că dacă sunt cu acest Bokashi, el este în fermentare, mulți agricultori consideră că poate fi folosit ca fertilizant din start”, a menționat Cătălina Molodoi, directoarea Asociației Jurnaliștilor de Mediu.

Lupii lui Calancea - omagiu emoționant adus maestrului Eugen Doga! Au lansat o reinterpretare a melodiei „Dulcea și tandra mea fiară” - VIDEO

Cătălina Molodoi demonstrează că un trai sustenabil nu e rezervat doar celor cu grădini sau gospodării. Cu puțină organizare și câteva obiceiuri noi, compostarea devine posibilă pentru oricine.

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU