08 septembrie 2026, 15:00

Cătălin Popescu, despre presiunea de a fi fiul interpretului Laurențiu Popescu: „Trebuie să fac mult mai multe decât tata” - VIDEO

„O Seară Perfectă”
PRO TV/ „O Seară Perfectă”

Să fii fiul unui interpret cunoscut nu înseamnă neapărat că îți este mai ușor să te afirmi în muzică. Numele interpretului Laurențiu Popescu nu îi face mai ușor drumul în muzică fiului său, Cătălin, ci îi aduce o presiune în plus. Tânărul spune că, pentru a fi cunoscut pe piața din Republica Moldova, simte că trebuie să facă „mult mai multe decât tata”, în timp ce interpretul recunoaște că în spatele propriului nume sunt ani de muncă și experiență. Despre presiunea comparațiilor, dar și despre felul în care copiii ajung să cunoască din interior lumea muzicală, cei doi au vorbit în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”.

„Numele tatălui vine ca o presiune pentru mine”

Cătălin Popescu a fost întrebat dacă faptul că tatăl său este o persoană cunoscută în lumea muzicii îi face mai ușoară ascensiunea pe piața din Republica Moldova. Tânărul spune însă că, pentru el, lucrurile stau mai degrabă invers.

„Mie mi se pare invers. Mi se pare mai greu, pentru că numele tatălui vine ca o presiune pentru mine. Probabil asta o simt și eu și mi se pare că, dacă ar trebui să fiu cumva cunoscut aici, ar trebui să fac mult mai multe decât tata și asta va fi foarte greu”, a spus interpretul..

Laurențiu Popescu a povestit că fiul său a fost prezent alături de el la numeroase evenimente de-a lungul anilor, având astfel ocazia să vadă din interior domeniul în care activează tatăl său.

„El, de fapt, merge cu mine la evenimente de mulți ani împreună și la concerte, nunți, alte evenimente”, a povestit interpretul.

Experiența acumulată în familie pare să fi influențat și modul în care copiii lui Laurențiu Popescu privesc lumea muzicală.

Și-a dorit Laurențiu Popescu ca fiii să-i urmeze drumul?

Întrebat dacă și-a dorit ca fiii săi să activeze în același domeniu, Laurențiu Popescu a precizat că nu le-a impus această alegere. Un exemplu este Virgiliu, unul dintre fiii săi, care a ales inițial jurnalismul, însă ulterior s-a apropiat tot mai mult de muzică.

„În domeniul acesta pot să-i dau un sfat, dar nu neapărat. Până la urmă, Virgiliu, de exemplu, a ales să fie jurnalist, dar până la urmă face tot altceva”, a notat interpretul.

Acesta a recunoscut însă că fiul său continuă să fie implicat în muzică și își dorește să-și dezvolte propriul studio:

„Da, da, face muzică, vrea să-și facă un studio lui”.

Mai mult, copiii săi au ajuns să aibă un rol important atunci când vine vorba despre proiectele sale muzicale, devenind chiar primii oameni cărora le cere o părere.

„Oricum, ei au fost și sunt primii critici ai pieselor mele. Apropo, chiar piesa pe care am cântat-o, care mi-a dedicat-o Cătălin, da, a fost ca o surpriză la nuntă, dar mai întâi i-am arătat-o lui Cătălin să o aprobe, dacă nu o aproba, nu era nici surpriza|” a mărturisit interpretul.