În ultima perioadă, tot mai multe story-uri folosesc lacrimile, râsul sau „accidentele” ca hook pentru a opri scroll-ul. Dar cât de departe merg creatorii pentru vizualizări? Pentru Daniela Ionaș, răspunsul depinde de perspectiva din care privim lucrurile.
„Moral, moral și etic sau strategic? Pentru că sunt două chestii foarte diferite. Din punct de vedere strategic, mecanismul este deja foarte bine cunoscut. Noi trebuie să recunoaștem că oamenii deja au prins firul. Creatorii de conținut, în mare parte, foarte bine știu cum se manipulează anumite vizualizări”, a spus Daniela Ionaș.
O farfurie spartă, o lacrimă sau o intrigă pot face ca un story să fie urmărit mai mult.
„Atunci când întorci farfuria sau începi să plângi sau ieși cu o intrigă, o să aibă mai multe vizualizări și ai șanse să fie privită o linie de story sau orice mai mult”, a notat invitata podcastului.
Numai că, în timp, Daniela Ionaș a observat că efectul se poate opri exact acolo unde începe cifra din statistici.
„Chiar dacă o să ai mai multe vizualizări, chiar dacă o să oprești omul din scroll, asta nu înseamnă că el o să cumpere, nu înseamnă că o să rămână și nu înseamnă că o să aibă încredere”.
De la poveștile perfecte la victimizare
Goana după vizualizări ridică însă o altă întrebare: există o tendință de a face orice pentru a câștiga audiență?
Pentru Daniela Ionaș, una dintre cele mai deranjante forme ale goanei după vizualizări este folosirea plânsului și a victimizării.
„Partea cu plânsul pe mine chiar mă deranjează. Și tot ce ține de victimizare și de <<hai, vă rog frumos, aveți milă de mine>> sau <<mie îmi este foarte greu>>, pe mine, cel puțin, îmi provoacă repulsie”.
În urmă cu câțiva ani, succesul era afișat ca model de viață. Astăzi, pare să funcționeze mai bine imaginea omului vulnerabil și imperfect. Social media a trecut, astfel, de la o extremă la alta.
„Înainte era povestea succesului: <<Eu sunt bogată, frumoasă și deșteaptă>>. Acum am trecut în extrema cealaltă: <<Eu sunt săracă, grasă, am cinci copii, nu dorm nopțile>>. Jăluiala asta permanentă este acum prezentată drept autenticitate. Dar și asta e mimată. Nu pot să numesc autentic ceea ce este, de fapt, un scenariu, chiar dacă este unul negativ”, a spus Ionaș.
Despre hate-ul online
Un alt subiect discutat la podcast a fost hate-ul din online. Daniela spune că reacțiile negative pot fi transformate în idei de conținut și pot arăta ce îi interesează sau îi deranjează pe oameni.
„Cine are hate deja pe drumul cel drept. Din comentarii poți să vezi ce-i doare pe oameni, de ce comentează, ce anume i-a atins”.
Ea consideră că modul în care un creator răspunde la critici contribuie și la poziționarea sa în online. Mai mult, unii creatori provoacă intenționat reacții pentru a genera comentarii și vizibilitate.
Mai puțin hype, mai multă strategie
Daniela a explicat și că ea este mai interesată de vânzări decât de simpla viralizare.
„Eu nu sunt pe vizualizări și pe hype. Eu am trecut pe acolo și, în afară de nervi și în afară de stres, multe vizualizări mie nu mi-au adus nimic”.
În discuție a apărut și exemplul „prafului magic”, asociat cu Tania Vander, pe care Daniela l-a descris drept un element de PR care a funcționat tocmai pentru că oamenii au început să vorbească despre el.
Viața personală a Danielei
Daniela Ionaș a vorbit despre copilăria sa și despre felul în care lipsurile financiare i-au influențat parcursul. Încă de mică a înțeles cât de greu se câștigă banii, iar acest lucru a făcut-o să-și dorească un viitor mai bun. A plecat la studii în Franța, unde a muncit în paralel cu facultatea și a descoperit noi oportunități.
În Franța și-a cunoscut soțul, un artist de circ din Kazahstan. Pentru o perioadă, Daniela a trăit alături de el într-o rulotă, călătorind dintr-un oraș în altul și ajutându-l în activitatea sa. Experiența a făcut-o să-și dea seama că își dorește un alt stil de viață, motiv pentru care au decis să revină în Republica Moldova.
Împreună au investit toate economiile într-o afacere, rămânând cu doar 1.000 de euro. Treptat, au reușit să-și dezvolte businessul, să-și cumpere o locuință și să-și construiască o familie. Daniela spune că nu își consideră părinții responsabili pentru greutățile din copilărie, ci vede acele experiențe ca pe lecții care au motivat-o să muncească, să evolueze și să-și creeze propriul drum.
*Acest articol este un produs comercial