Carla’s Dreams, o nouă lansare după spectacolul „Simfonic”
În cadrul concertului de la Chișinău, trupa a oferit publicului un spectacol de amploare, în care 23 de piese au fost reinterpretate în versiuni simfonice. Pe scenă au urcat 85 de artiști, printre care muzicienii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, un cor și dansatori.
„Seara asta” marchează o nouă etapă în activitatea muzicală a trupei, după lansările din această toamnă.
„A revenit Carla’s Dreams!” Cum au reacționat fanii la noua piesă
Lansarea a fost întâmpinată cu entuziasm de cei care urmăresc activitatea trupei. Unii ascultători au mărturisit că le-a fost dor de muzica Carla’s Dreams, în timp ce alții au apreciat emoțiile transmise prin noua melodie.
„A revenit Carla’s! Superbă piesa”, a scris o admiratoare în comentarii.
O altă urmăritoare a remarcat că melodia a apărut exact la momentul potrivit și s-a întrebat câte povești nespuse se ascund în spatele versurilor.
Printre reacții s-a regăsit și un mesaj emoționant din partea unei admiratoare, care a mărturisit că muzica trupei o ajută să retrăiască emoțiile tinereții: „Nu mai sunt tânără, dar creațiile voastre mă întorc în tinerețe”.
Comentariile au fost însoțite de numeroase inimioare și simboluri ale focului, semn că noua lansare a fost primită cu mult entuziasm de comunitatea trupei.
Cine este Carla’s Dreams
Carla’s Dreams este un proiect muzical anonim din Republica Moldova, lansat la Chișinău în 2012. Identitatea membrilor este ascunsă, aceștia apărând în public cu ochelari de soare, hanorace cu glugă și chipul acoperit de machiaj. Proiectul combină influențe de hip-hop, rock, jazz și pop, iar piesele sunt interpretate în română, rusă și engleză. Carla’s Dreams a devenit cunoscut pe scară largă în 2013, odată cu colaborarea cu Inna pentru piesa „P.O.H.U.I.”, iar ulterior a lansat hituri precum „Sub pielea mea”, „Te rog” și „Cum ne noi”.


