28.12.2021
Campania „Daruiesti si Castigi” s-a incheiat, insa emotiile au ramas si chiar s-au amplificat. Prezentatoarea Valeria Capra - coplesita de senzatii incredibile: „In cadrul emisiunii, au fost stransi peste 600 de mii de lei. Nimeni nu s-a asteptat la atat de multe daruri, a fost foarte spontan” - VIDEO

A trecut Craciunul, s-a incheiat si campania „Daruiesti si Castigi”, insa, bucuriile continua pentru cele trei familii. In cadrul emisiunii O Seara Perfecta, impreuna cu invitata Valeria Capra, prezentatoare ProTV, au fost facute calculele acestei minunate campanii si s-a discutat despre fiecare detaliu si fiecare emotie traita in cadrul acestei emisiuni de suflet.

Emotiile frumoase nu au fost doar in cele trei zile de „Daruiesti si Castigi”. Pentru Valeria, ele continua si chiar se amplifica. „Zilnic primesc telefoane in continuare. Oamenii vor sa ajute, cer contactele eroilor campaniei din acest an”. 

Dupa spusele prezentatoarei, a fost o saptamana plina si frumoasa, cu foarte multe emotii. „Eu, de rand cu cei care au fost prezenti in platou, ne-am simtit si ne-am imbarbatat unul pe celalalt. A fost coplesitor, dar si frumos”. 

In cadrul campaniei s-a strans o suma de peste 600 de mii de lei, de la telespectatorii ProTV, cei care sunt mereu alaturi, sunt receptivi si saritori la nevoie. „Au donat multi oameni. Artisti, oameni de afaceri, oameni simpli, care din putinul lor au daruit. Chiar astazi m-a telefonat directoarea „Asociatiei Medicale teritoriale Buiucani”, care a strans, impreuna cu colegii sai, o suma de peste 80 de mii de lei si i-au donat familiei Puscas”. 

Pentru Valeria, aceasta experienta nu a fost una grea. „Cred ca am fost un pic in nestiire, pentru ca ceea ce se intampla in spatele camerelor a fost o noutate si pentru mine, eu fiind la o prima experienta. A fost frumos, minunat, emotiile personajelor care au venit la noi in studiou, le-am simtit la maxim”. 

Cadou superb in suma de aproape 50 de mii de dolari! Actorul Dwayne Johnson, de Craciun, si-a surprins mama pana la lacrimi - VIDEO

Fiind persoane care nu prea au avut ocazia de a merge intr-un platou de filmare si sunt departe de aceste chestii, Valeriei i-a fost mai greu de a comunica cu ei, deoarece, din cauza emotiilor, oamenii erau mai sinchisiti, mai introverti. „Am avut o distanta mica intre noi si, practic, am preluat emotiile lor, am incercat sa ne controlam unii pe ceilalti. Aceste emotii sunt ceva normal”. 

Eroii campaniei au primit sustinere si generozitate din partea telespectatorilor ProTV, din partea celor care au vrut sa le fie alaturi, sa le faca sarbatorile mai frumoase, sa le schimbe cursul destinului. „Povestile sunt foarte diferite. De exemplu, acasa la familia Radean, acoperisul, cred ca, saptamana viitoare va fi gata. Li se construieste un grup sanitar, caci ei nu aveau baie, acoperisul era plin de gauri, ploua si ningea in casa lor. Respectiv, casa este aproape gata, copiii sunt fericiti, au primit multe daruri, incaltaminte, haine. E minunat. Chiar de Craciun m-au telefonat si mi-au spus ca traiesc intr-un basm”. 

„Eu cred ca si oamenii nu s-au asteptat la asa multe daruri, a fost totul spontan. De aia si emotiile au fost mari, dar au fost naturale. A fost despre povesti si magie. A fost minunat!”, spune Valeria Capra.

In culise, a fost o forfota mare, multa munca, multa grija. „Am fost organizati, fiecare si-a facut treaba, nu ne-am retinut unii pe altii, artistii au venit la timp, protagonistii, de asemenea, au ajuns la timp. Doar emotiile au fost mai mari, pentru ca a trebuit sa le preluam, sa devina aceste emotii constructive, dar, zic eu, a iesit bine si ma bucur mult pentru toti”. 

O cina in suma de 25 de mii de dolari! Cum si-a sarbatorit ziua de nastere actrita Paulina Gretzky, impreuna cu sotul sau: „A fost o petrecere salbatica”

Totusi, bucuria si povestea nu se incheie aici. Cei care vor sa ajute, o pot face in continuare. Daca campania „Daruiesti si Castigi” s-a incheiat, nu inseamna ca oamenii nu mai au probleme si greutati si, desi problemele lor se rezolva partial, ei mai au nevoie de ajutorul nostru. 

Pentru a fi pregatita, Valeria a redescoperit toate emisiunile din anii trecuti, incepand cu anul 2008. „Am tot rasfoit arhiva, am petrecut mult timp singura in redactie dupa program, dar am avut o mare placere sa contactez acele persoane, sa ma uit peste toate celelalte editii. Cel mai frumos a fost faptul ca, imediat ce i-am contactat, am avut parte de foarte multe deschideri, ceea ce mi-a dat putere sa merg mai departe”. 

„Noi vom merge in vizita, tinem legatura cu familiile si speram sa fie o transformare frumoasa, de bun augur, sa aiba schimbari in casele lor si in viata lor”, mentioneaza Valeria Capra. 

De Craciun, Valeria a mers la mama sa si a petrecut impreuna cu familia aceasta sarbatoare Sfanta. „Trebuia sa facem la mine sarbatoarea, insa mama m-a sunat si a spus ca sa vin eu la ea. A fost magic si frumos”. 

Vedetele s-au intrecut in decoratiuni inedite in anul 2021! Vezi care sunt cei mai frumosi brazi de Craciun de la Hollywood - FOTO

Iar de Revelion, prezentatoarea isi propune sa mearga undeva, insa unde anume, a ramas un secret pentru noi. „Sper ca voi reusi sa merg acolo unde mi-am pus in plan si voi petrece Revelionul frumos”. 

Pentru acest an, Valeria pune ferm o nota de zece. „Sunt foarte recunoscatoare pentru acest an”. 

Articole din aceeasi categorie