Camelia Florescu si Bella Andrasi au revenit in Republica Moldova, deoarece: „Mai multe lucruri ne-au adus aici, avem o saptamana plina, in primul rand am avut lansarea albumelor noastre: „Viata bate filmul” in cazul lui si „Noaptea de vara” in cazul meu, ieri la biblioteca municipala”, a mentionat Cornelia.
Cei doi au dezvaluit si de ce au decis sa faca lansarea dubla si in Republica Moldova. Astfel Camelia a mentionat: „Am inceput in cazul albumului meu de la Chisinau si am terminat in Romania. Iar de data ceasta, ambele noastre abume am zis sa inceapa la Bucuresti, a fost un pic de surpriza pentru ca el nu a stiut ce i se pregateste si le-am lansat simultan, dar a aflat fix de ziua lui cand le-am lansat. Iar din aceasta cauza trebuia sa incepem de acolo, fiindca nu puteam sa mergem din alta parte si sa spunem ca avem lansare fara sa stie. Iar pentru sfarsitul anului am ales sa culminam cu lansarea aci in Chisinau”.
Momentul a fost foarte culminant, iar emotiile au fost foarte mari pentru Bella Andrasi: „Eu m-am simtit coplesit de oamenii de cultura care au participat la aceasta lansare, le multumesc din suflet, ne-am simtit valorosi, ne-am simtit emotionati. A fost o lansare reusita, iar eu cam 9/10 luni de zile nu am stiut nimic, toata tara stia si eu nu stiam, eu vedeam ca ea mai facea cate ceva si se tot ferea de mine si apoi o las sa aiba spatiu. Eu stiam ca e lansarea ei, iar eu pe acolo cu ale mele, dar de fapt a fost cea mai tare surpriza care i se poate intampla unui om si foarte deosebita. Mi s-a creat acest album cu piesele mele, cu solisti mari ai Romaniei si ai Chisinaului, a iesit albumul si eu nu am stiut pana in ultima zi. Cu o zi inainte am aflat, ca sa nu fie chiar atat de socant”.
„Desi uneori par dur dar eu sunt foarte sensibil si am o empatie fata de oameni si fata de tot ce e frumos si sensibil si cred ca asa am crescut in felul acesta. Eu de foarte multe ori zic ca atat de mult iubesc oamenii ca mi-e foarte greu ca sa fiu tradat de cineva, caci eu sufar enorm”, a mentionat Bella Andrasi.
Iar Camelia a adaugat: „Eu cred ca ei sunt atat de sensibili incat simt evoia sa se exprime prin acest rock care este asa mai rebel perceput”.