Salonul Internațional de Carte Bookfest
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău revine în perioada 2-6 septembrie 2026, la Centrul Mediacor al Universității de Stat din Moldova, de pe strada Alexei Mateevici 60.
Evenimentul va reuni edituri din România și Republica Moldova, dar și numeroase personalități ale lumii culturale, printre care Ioana Pârvulescu, Dan Lungu, Doina Ruști, Cristian Preda, Maria Pilchin, Emilian Galaicu-Păun și Vitalie Ciobanu, care vor participa la lansări de carte și dezbateri.
Publicul este așteptat zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul la toate evenimentele este gratuit.
Programul oficial al ediției va fi prezentat pe 1 septembrie, la ora 14:00, în cadrul unei conferințe de presă.

GoCon 2026 Festival Aniversar
GO-CON 2026, unul dintre cele mai mari festivaluri de anime, cosplay, K-pop, jocuri și cultură geek din Republica Moldova, își sărbătorește cea de-a 10-a aniversare pe 5 și 6 septembrie, între orele 11:00 și 20:00, la Chișinău Arena.
Timp de două zile, participanții se vor putea bucura de spectacole de cosplay, activități anime, concerte K-pop, zone interactive și de gaming, concursuri, spații dedicate creatorilor și un târg cu produse și obiecte de colecție. Festivalul îi va reuni pe fanii culturii pop din întreaga țară, inclusiv cosplay-eri, artiști, gameri și creatori de conținut.
Un bilet pentru o zi costă 450 de lei, abonamentul pentru ambele zile – 700 de lei, iar biletul VIP – 1.500 de lei, acesta oferind loc lângă scenă, acces fără coadă, un pachet cu merchandise și o insignă VIP. Copiii de până la 7 ani au acces gratuit.

YARDSALE + THE ART / Festivalul artei libere
Festivalul YARDSALE + THE ART revine pe 5 și 6 septembrie 2026, la Moldova-Film, Șoseaua Hîncești 61, unde, timp de două zile, spațiul se va transforma într-un loc dedicat artei, designului, muzicii și culturii urbane.
Vizitatorii vor putea descoperi lucrări ale artiștilor locali, un design market cu produse handmade, obiecte vintage, cărți, viniluri, bijuterii, ceramică și obiecte de interior, dar și o zonă gastronomică, workshopuri și activități pentru copii. Programul muzical include live-uri și DJ seturi susținute de artiști precum Feedforward, FREE SPIRIT QUARTET, Călin Ganea Band, YOLKA BAND și Mary Limar.
Evenimentul începe pe 5 septembrie la ora 14:00 și se încheie pe 6 septembrie la ora 22:00.
Biletul costă 200 de lei și este valabil pentru ambele zile, iar copiii sub 12 ani și pensionarii au acces gratuit; evenimentul este și pet friendly.

Festivalul Vinului de Autor | ediția a IV-a
Festivalul Vinului de Autor revine cu cea de-a IV-a ediție, desfășurată pentru prima dată pe parcursul a trei zile, între 4 și 6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Vizitatorii vor putea descoperi vinuri de la mici producători din Moldova, vor avea ocazia să discute direct cu vinificatorii și să participe la masterclass-uri și experiențe interactive.
Festivalul începe vineri, 4 septembrie, la ora 15:00, și continuă sâmbătă, între 13:00 și 22:00, iar duminică, între 13:00 și 21:00.
Biletul costă 400 de lei și include paharul oficial „Vin de Autor”, până la 8 degustări de vin, acces la masterclass-uri și experiențe interactive, precum și oferte speciale în cadrul festivalului.

Odiseea
„ODISEEA”, noul film regizat de Christopher Nolan, poate fi urmărit în cinematografele din Chișinău în perioada 26 august - 2 septembrie, la Cineplex Mall, pe strada Arborilor 21.
Pelicula urmărește călătoria periculoasă a lui Odysseus spre casă după Războiul Troian și întâlnirile sale cu Polyphemus, Sirenele și Circe, până la revederea cu soția sa, Penelope.
Filmul are o durată de 2 ore și 52 de minute, este disponibil în format 2D, cu audio în limba engleză, și se încadrează în genurile acțiune, aventură, fantastic și istoric.
Accesul este permis persoanelor cu vârsta de 12 ani+, iar biletele costă între 100 și 150 de lei.


