Bulimia reprezintă o tulburare de alimentație de ordin psihologic ce presupune episoade de alimentație excesivă, fiind caracterizată prin mâncat compulsiv, urmat de metode compensatorii inadecvate de a preveni luarea în greutate. „Episoadele repetate de binge-eating (consum compulsiv de cantități mari de mâncare) urmate de purging (vărsături autoinduse, laxative, sport excesiv) pot duce la dezechilibre electrolitice (în special scăderea potasiului), reflux gastric, iritații esofagiene și dureri abdominale, umflarea glandelor salivare, oboseală cronică, iritabilitate și scăderi de concentrare. Însă, pe termen lung, consecințele sunt mult mai grave, de exemplu apar probleme cardiace, inclusiv aritmii și chiar stop cardiac, afectarea sistemului digestiv, constipație cronică, sindrom de intestin iritabil, probleme dentare (smalț erodat, carii, hipersensibilitate), infertilitate – cicluri menstruale neregulate sau chiar amenoree, datorate dezechilibrului hormonal, osteoporoză și afectarea masei musculare”, explică Petronela Timercan, specialistă în nutriție și psihologie.
Timercan mai afirmă că rețelele sociale și conținutul publicat acolo au un impact la fel de mare asupra persoanelor cu un astfel de tulburare alimentară: „Ca specialist, văd tot mai mulți adolescenți și tineri influențați de „idealuri” nerealiste promovate online: diete de 800 kilocalorii, fasting de 24-48 ore, „detox” cu sucuri sau prafuri, „body check”-uri zilnice, glorificarea „slăbirii rapide” fără context. Aceste trenduri normalizează un comportament dezordonat și periculos. De multe ori, sub pretextul „stilului de viață sănătos”, se ascund tulburări grave de comportament alimentar”.
„Trăim într-o societate care consideră că un corp suplu este o imagine a frumuseții, suntem mereu înconjurați de diferite mesaje din diverse surse care impactează câte puțin viziunea și modul în care ne simțim față de felul în care arătăm. Astfel, unele persoane sunt supuse unui risc major de a dezvolta o tulburare de comportament alimentar. De obicei, cele mai predispuse persoane, sunt acele care au o problemă interioară, la nivel emoțional sau psihologic, însă nu au curajul sau capacitatea de a percepe existența unei probleme și necesitatea rezolvării acesteia. Cele mai afectate sunt persoanele care au o stimă de sine redusă sau o părere proastă despre felul în care arată, cei care sunt perfecționiști sau au dificultăți în gestionarea stresului. De aceea, de cele mai multe ori, tulburările de comportament alimentar pot apărea adesea ca o modalitate de a face față problemelor dificile sau de a recâștiga un sentiment de control. Sunt boli complicate care afectează simțul identității, valorii și stima de sine a unei persoane”, afirmă Doina Maican, doctor psihiatru, IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie.
În continuare, îți prezentăm povestea unei tinere din Chișinău care se confruntă cu bulimia încă de la vârsta de 11 ani. Pentru că a ales să-și păstreze identitatea anonimă, o vom numi în acest articol Ana-Maria.
Ana-Maria are 21 de ani și suferă de bulimie încă de când avea 11 și nu poate să scape de ea nici până în prezent: „Simțeam că arăt diferit față de colegele mele la școală, pe la 11 ani, încercam să slăbesc și să caut diete pe Internet, de tipul „-10 kilograme timp de o săptămână”. Am început să stau pe diete foarte multe și kilogramele erau ba sus, ba jos”.
Contrar mitului popular, bulimia nu „compensează” caloriile prin vărsături. Doar o parte din mâncarea ingerată este eliminată, iar corpul învață să absoarbă calorii foarte eficient în perioadele de binge: „Am început să înțeleg că dacă mănânc tot ce vreau, după vomit, kilogramele nu se vor lipi de mine. Așa a apărut bulimia în viața mea și mi-am dat seama că este o problemă în momentul în care puteam să vomit orice, chiar și un fruct sau o legumă. Mă temeam că se vor „lipi” de mine”.
Ana-Maria spune că la ea bulimia a pornit din cauza presiunii și a influenței:,,Eram micuță și foarte slabă. Iar într-o vară, mama a plecat peste hotare și m-a lăsat pe mine și fratele meu în grija bunicilor. Toată ziua mâncam și ne jucam, asta era ocupația noastră de bază. Și acum îmi amintesc cum ne aducea bunicul înghețată și mâncam până nu mai încăpea în noi. Acest lucru se întâmpla seara, după ce veneam de la joacă. Când a revenit mama acasă și ne-a văzut, s-a speriat, căci ea lăsase niște copii „normali”, iar când a venit, noi adăugasem deja vreo 10 kilograme”.
Mama tinerei însă nu știe că această problemă a evoluat în timp. „Mama nu știe de această problemă pe care o am, doar de kilogramele pe care le-am adăugat și de faptul că aveam și am în continuare probleme cu acceptarea de sine și a corpului meu”, ne spune Ana-Maria.
Văzând că nu are ieșire din situație, iar singură este greu să o controleze, Ana-Maria a aplecat la un specialist, însă rezultatele au ezitat să apară. „La psiholog nu am fost, dar am ales să plec la o consultație la un specialist în bulimie. Am făcut un exercițiu de imaginație, trebuia să „văd” în fața mea două termometre, unul semnifica plăcerea pe care mi-o oferă mâncarea, iar celălalt era cantitatea de mâncarea de care chiar are nevoie organismul meu. Mi-a spus să le țin la un nivel, sub control și să nu depășesc limita, atunci când nu mai primesc plăcere de la mâncare înseamnă că atât are nevoie corpul meu și trebuie să mă opresc. Acest exercițiu nu a funcționat mult, pentru că bulimia este greu de controlat”, mărturisește Ana-Maria.
Deși au trecut 10 ani, Ana-Maria încă se confruntă cu această tulburare de alimentație: „Mă afectează până în prezent, de fiecare dată când am impresia că am adăugat un kilogram în plus, am impresia că metoda de „chemare a vomei” este soluția. Aceste episoade de purging (vărsături autoinduse) sunt incontrolabile, îți dai seama de ce ai făcut abia după ce termini”.
Top perfecte! Ele sunt vedetele de la noi care au cele mai lungi picioare - FOTO
Totuși, bulimia se tratează, dar este nevoie de multă muncă și răbdare. „Procesul este unul terapeutic, pas cu pas, iar cheia este răbdarea. Din experiența mea ca psiholog și nutriționist, începem cu normalizarea meselor – mese regulate, fără interdicții alimentare rigide. Explorăm emoțiile asociate cu mâncarea – rușine, vinovăție, anxietate – și învățăm să le gestionăm fără a apela la alimentație sau restricții. Reconstruim imaginea corporală și învățăm să ne ascultăm corpul, nu să-l pedepsim. E importantă și psihoterapia cognitiv-comportamentală, care ajută la identificarea și schimbarea tiparelor negative. Un rol esențial îl joacă acceptarea greșelilor – nu orice episod de mâncat în exces înseamnă eșec”, afirmă Petronela Timercan.
Deși această tulburare alimentare poate fi tartată, bulimia este însoțită de rușine, negare și frică, iar multe persoane cer ajutor abia când efectele fizice devin grave: dezechilibre electrolitice, probleme digestive, afectarea dinților sau tulburări cardiace. În spatele fiecărui zâmbet aparent fericit, poate exista o poveste de durere și luptă interioară, iar vocea celor care au trecut prin această experiență sau încă se confruntă cu ea trebuie auzită.
SURSA FOTO: GOOGLE, INSTAGRAM
Autor: Andreea Busuioc
