02 iunie 2025, 16:06

Brad Pitt și Angelina Jolie, de la cel mai admirat cuplu din lume la doi străini. După 8 ani de tăcere, actorul șochează cu prima reacție după divorț - FOTO

Brad Pitt și Angelina Jolie, de la cel mai admirat cuplu din lume la doi străini. După 8 ani de tăcere, actorul șochează cu prima reacție după divorț - FOTO

Brad Pitt a comentat public pentru prima dată procesul de divorț lung și controversat prin care a trecut după despărțirea de fosta soție, Angelina Jolie. Anul trecut, în decembrie, după 8 ani și multe acuzații, divorțul a fost pronunțat oficial.

​Într-un nou interviu oferit recent pentru GQ, Brad Pitt a fost întrebat dacă a simțit ceva „diferit” acum că divorțul este oficial și dacă a existat un sentiment de „ușurare”.

Starul în vârstă de 61 de ani a oferit un răspuns care i-a uimit pe mulți dintre admiratorii fostului cuplu Brangelina și care a fost „tradus” de unii dintre internauți ca un semn clar de indiferență față de femeia care i-a dăruit trei copii.

„Nu, nu cred că a fost un lucru atât de important. Doar ceva care s-a concretizat din punct de vedere legal”, a declarat actorul, potrivit USA Today.

Brad Pitt trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Ines de Ramon

Starul de la Hollywood își promovează în prezent rolul principal în viitorul film despre cursele de mașini F1, care urmează să fie lansat în 27 iunie în cinematografe.

Reporterul GQ l-a întrebat Pitt dacă a ales în mod deliberat să își facă prima apariție publică alături de noua sa iubită, Ines de Ramon, director de bijuterii, la o cursă de Formula 1.

Un fan înrăit și-a tatuat numele lui Ionel Istrati! Cum a reacționat interpretul - FOTO/VIDEO

​„Nu, omule, nu este atât de calculat”, a răspuns Pitt. „Dacă trăiești, oh Doamne, cât de epuizant ar fi? Dacă ai trăi făcând astfel de calcule? Nu, viața pur și simplu evoluează. Relațiile evoluează”, a declarat actorul.

„Viața mea personală este mereu la știri. A fost la știri timp de 30 de ani. Sau o anumită versiune a vieții mele personale, să o spunem așa”, a adăugat Pitt în altă parte a interviului.

Cine este Ines de Ramon, femeia care l-a făcut să uite de Angelina Jolie

Ines este prima iubită pe care Brad Pitt o prezintă oficial de la separarea de fosta soție, Angelina Jolie. Primele zvonuri despre cei doi au apărut în toamna lui 2022, când au fost surprinși la un concert al trupei U2. De atunci, cei doi au făcut tot posibilul să se ferească de paparazzi, iar atunci când au participat la evenimente mondene, au venit și au plecat separat. Asta până în iulie 2024, când Brad Pitt și Ines s-au afișat oficial ca un cuplu.

​În iulie 2024, Brad și Ines au participat la Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii și au făcut o baie de mulțime pe circuitul de la Silverstone din Northamptonshire.

Cătălin Lungu și Ana Cernicova - oficial soț și soție! Cei doi s-au căsătorit în fața a sute de oameni. Vezi momentul emoționant - VIDEO

Cu ce se ocupă Ines de Ramon

Ines de Ramon are mai multe afaceri și este designer de bijuterii. Tânăra care s-a născut la New Jersey vorbește fluent cinci limbi și are rădăcini spaniole. Ines a studiat în Europa, la Geneva și o perioadă a lucrat la celebra casa de licitații Christie’s. Brad Pitt nu este singurul actor pe care l-a cucerit. În trecut, Ines a fost căsătorită cu Paul Wesley, actor cunoscut publicului din România mai ales pentru rolul din „Jurnalele Vampirilor”. Cei doi au divorțat în 2022, după trei ani de căsnicie.

Angelina Jolie și Brad Pitt au ajuns la un acord după un proces îndelungat de divorț

Angelina Jolie a intentat divorț de Brad Pitt în 2016, iar lupta pentru avere și custodia copiilor lor a durat aproape opt ani.

Angelina Jolie a cerut divorțul de Brad Pitt în septembrie 2016, la scurt timp după o întâmplare cu totul neașteptată în avion. Potrivit BBC, Angelina Jolie a acuzat că Brad Pitt ar fi fost abuziv față de ea și față de unul dintre copiii lor în timpul unui zbor. Potrivit unor surse citate de presă, incidentul a fost unul tensionat, dar nu au existat acuzații oficiale de abuz. FBI și autoritățile locale din Los Angeles au investigat situația, iar Brad Pitt a fost declarat nevinovat.

După ani de proceduri legale și dispute în instanță, în 2021, s-a ajuns la un acord de custodie temporară, în care Brad Pitt a obținut drepturi de vizitare semnificative, iar Angelina Jolie a obținut custodia principală a copiilor.

SURSA FOTO: GOOGLE

Sursa: protv.ro