Explic.
Unei tari mici, într-un colt de continent, i s-au dat nu numai munti si ocean, jungle cu amazoane (la propriu si la figurat), petrol si aur, dar si niste insule, zic ei, destul de ok – chiar daca la vreo mie de km de aici. Galapagos, zic ei? Galapagos sa fie. Ma opresc pe un minut si-mi aduc aminte de o alta tara mica, într-un colt de continent, într-o jungla haotica de „de unde venim” si „încotro ne ducem”, cu amazoanele noastre, cu petrol rusesc si aur de la italea. La mii de kilometri, fel de fel de insulite de-ale lor, pe unde vrei împrastiate si facând numai nu stiu ce. Moldoveni peste hotare li se zice? Moldoveni sa fie.
O sa încerc, într-o serie de mici gânduri, sa fac comparatie între ai lor si ai nostri. Ce fac ei cu banii pe care noi nu-i avem si cum, atât de departe, suntem totusi atât de aproape.
Sa începem de la ce fac ei bine. Drumuri. Drumuri bune, dar la fiecare 50 de km – bariere si trebuie sa platesti. Nu mult. La vreo 400 de km – vreo 10 dolari. 120 de lei. Împarte la 3-4, câti sunt în masina si nu iese destul de scump. Dar au drumuri. Vrei drumuri bune – fii pregatit sa platesti. Centrul istoric. Un centru istoric cum nu mai este în America Latina. Un centru închis pentru masini, dar deschis pentru biciclisti. Un centru istoric fara steclopachet, termopane sau panouri de publicitate. Stâlpi de electricitate. Nu-i vorba, îi avem si noi, dar la ei toti stâlpii sunt vopsiti în culorile drapelului. Normal? Normal! Pizza. Nu-i vorba, avem si noi. Dar la ei e patrata : )
Interior designing. Dar nu asa – în stil traditional, dar au pus niste tablouri surrealiste în cladirile guvernamentale, de-ti chica plombele. Probabil, influenta granitei de nord aduce inspiratie nu numai artistilor, dar si oficialilor, care accepta aceasta arta în birourile lor.
Si acum câte ceva despre ce fac ei rau. Mai la tema. Dupa cum îmi aminteste titlul de mai jos. Presedintele. Nu-i vorba, si noi avem probleme cu aist’niana – dar, cum zic englezii, they stepped it up. Ieri, Curtea Nationala de Justitie a confirmat o decizie din iulie 2011, care condamna un jurnalist (Palacio) si 3 directori de la ziarul El Universo sa plateasca 40 de milioane de dolari pentru un articol în care presedintele Correa era criticat. Repet: criticat.Repet: 40 de milioane de dolari.
Debandada de ieri a fost formidabila. Tot cabinetul de ministri, toti primarii au venit în Quito pentru a-l sustine pe presedinte. O astfel de presiune asupra judecatorilor nu s-a mai vazut nici la ei. Cu vreo 2 saptamâni în urma, într-un alt proces, Presedintele a câstigat 2 milioane de dolari de la doi jurnalisti, care au publicat o carte despre legaturile presedintelui cu niste contracte publice, oferite prin ordinul Presedintelui (de aprox. 200 mil. $) si câstigate de frate-so. Presedintele zice ca nu stia ca frate-so beneficiaza. Frate-so zice clar, raspicat si public ca „evident ca stia!”.
Când mi-am întrebat colegii, ieri, înainte de proces, daca justitia e corupta la ei, raspunsul pe care l-am primit a fost: „Justitia? De ce numai justitia? Toti sunt corupti!” I-am întrebat daca nu e mai bine acum decât era cu vreo 5-10 ani în urma. Mi-au raspuns, la fel de pozitivi: „Depinde din partea cui. Înainte, dadeam 5 dolari, daca ma opreau, acum dau 50!” Normal. Parca am mai auzit asta undeva.
Ceea ce ma face sa ma întreb: ne trebuie noua presedinte? Iar daca l-am avea si am avea si niste petrol, aur si turism mai dezvoltat, ar face el macar câte ceva din lucrurile bune de mai sus? Sau ar înjgheba totul, asa cum le e firea la ai nostri de la putere?
P.S.: va rog frumos, nu traduceti acest articol în spaniola si nu-l trimiteti autoritatilor de aici. Eu, sincer, nu am 40 de milioane de dolari. În orice caz, Correa: tu esti cel mai bun! Raffael Correa – nash prezident! Iata si solutia!