(M-am încalzit oleaca degetele pe frigul asta).
***
Îmi vine s-o pup în frunte, asa cum faceam când era mica de tot: o fetita mofturoasa, cu codite vesnic despletite de prea mult zburdat.
- Draga mea, nu crezi ca de 14 februarie era mai firesc sa iai cina cu iubitul tau decât cu batrâna ta matusa?
- … seducatoarea mea matusa, îmi rânji nepoata în nas (azi, cogemite fatalau, care s-a învatat sa puna accentele pe cuvinte si pe pofte). Superba mea matusa, care de cum intra într-un local, polarizeaza toate privirile.
- Angelica, îi tai elanul cu o pauza, o imaginatie fertila n-a avantajat nicicând o femeie, doar daca nu e scriitoare. Freamat toata de nerabdare ca sa ma lamuresti ce te-a apucat sa ma aduci în decorul acesta luxos, tocmai nimerit pentru o declaratie înflacarata.
- Te-am invitat pentru o discutie…
A tacut subit. Se lasa o pauza grea de care am profitat ca sa deschid meniul restaurantului. Am suierat discret:
-Dupa preturile bucatelor intuiesc o discutie serioasa.
E ciudat sa urmaresti cum un obraz proaspat de 20 de ani se deformeaza sub povara unei emotii puternice. Amaraciunea poate îmbatrâni chiar si un chip pe înger. Angelica izbucni în lacrimi:
-Învata-ma sa seduc, Sophie, te implor!
Oglinda uriasa de pe peretele din fata a repetat fidel nedumerirea de pe chipul meu. Mi-am desprins camelia din piept (port mereu o camelie alba la rochia de catifea neagra) am rotit-o, pret de câteva clipe, între degete, apoi am suflat în ea ca s-o zburlesc cochet. O prind la loc. Între timp fata a reusit sa calmeze începutul unei drame cu un servetel aromat. O repriza pe care contam negresit.
-Asadar, cum îti închipui treaba asta, ma chère ? am zâmbit. Pentru prima data în viata nu stiam sa anticipez raspunsul.
Fata a surâs multumita, cu un licar de triumf si speranta în obrajii revigorati. Si-a saltat barbia si umerii. Înainte de a-mi raspunde si-a rotit ochii prin sala.
„Manipulatoare mica. Oare de prin ce film a pescuit gestul? ” meditez în gând.
O liniste îmbietoare se plimba printre masutele cu faclii aprinse. O liniste care încurajeaza soaptele si privirile. O ambianta care predispune la vorbe ametite de vin si de clarobscur, la gesturi putin cugetate, pe care le cenzurezi la lumina cruda si treaza a zilei.
Angelica si-a oprit privirea în dreapta mea, o privire insinstenta si vorace. Înainte de a apuca sa-i urmez traiectoria am simtit o adiere de Fahrenheit în aer. M-am încruntat pe loc. Ma indispun masculii care-l poarta. Nu e vina lor, fireste, pur si simplu nu suport un parfum care ma subjuga. Nu am o explicatie stiintifica a fenomenului, în consecinta, prefer sa ma feresc.
-Sophie, crezi ca barbatul cela în blazer alb, cu aer singuratic si melancolic, asteapta pe cineva?
Mi-am mutat privirea. Iata deci sursa parfumului tulburator. Curios individ. Cine mai poarta azi catifea ninsa? Dovada de rafinament, cert, dar si de îndrazneala. O sosie extrem de reusita a logofatului Andronic.
-Sper ca nu are de asteptat prea mult.
-Ce elegant e, a suspinat visator Angelica. Eu în locul tau as încerca sa-l seduc.
Am ofat mut.
-Nici macar în gând…
Un tril enervant de portabil ne-a separat brutal. Am ramas singura în fata unei faclii ce arunca umbre peste pistruii unei orchidei. Asemanarea cu o veioza minuscula m-a scos din încapere si m-a aruncat în lectura unei carti pe care a trebuit s-o abandonez la pagina 27 ca sa ma înfiintez aici.
-Îmi pare rau sa va trezesc din reverie…
Am tresarit sub farmecul unei tonalitati de respect duios. Mi-am ridicat privirea si am pierdut-o instant în inima unei perechi de ochii verzi ca mugurii. Rimau frumos cu frunzulitele de roza, prinsa la butoniera.
-Probabil ca gresesc, va rog sa ma scuzati daca e cazul, dar am avut de curând o vaga impresie ca era vorba de mine, când domnisoara ma fixa cu privirea.
-Nu gresiti, raspund sec.
-Mi-ati parut … cumva nemultumita.
-Grozav.
„Logofatul” astepta rabdator detalii.
-Am refuzat ideea, sugerata de nepoata-mea, de a va seduce.
În verdele ochilor a prins a clocoti curiozitatea. Ma cerceta tacut, cu un interes complicat, în care parea ca se amestecau veselie, calm si ironie stapânita.
-Îmi permiteti sa fiu magar?
Trag un oftat stapânit.
-În speranta sa aud ceva inedit… Luati loc, sa va vad mai bine.
Ma privea o fata delicata de un barbat trecut de treizeci, cu ochi si buze de femeie (prea colorate, prea voluptoase). Un barbat cu succes imediat la dame. Ce blestem!
Si-a dus în tacere si fara graba mâna la butoniera. A desprins bobocul sângeriu de trandafir.
-Sunt decis sa va fur camelia. Albul ei racoritor si mut ma … fascineaza în mod deosebit.
Îmi întinde roza, dezvelindu-si expres dantura impecabila.
-… iar rosul arata mai ispititor pe un negru superb. Nu gasiti?
Mi-am desprins tacuta camelia. În timp ce piepturile noastre faceau schimb de flori, reaparu într-un colt de sala Angelica. Logofatul s-a aplecat brusc spre mine soptind în ton de complice:
-Stiu ca e prea de tot, dar… daca îi aratam totusi nepoatei dumneavoastra o lectie de seductie, într-un decor atât de potrivit, într-o zi atât de nimerita…
Raspunsul l-a citit în privirea mea. A zâmbit radios. Îmi place sa am de a face cu profesionisti.
Spre bucuria si satisfactia Angelicai seara s-a consumat exact în albia pe care si-o imaginase capsorul sau de 20 de primaveri zburdalnice. Ca sa nu simt povara, logofatul mi-a simplificat-o cu generozitate, asa cum ar proceda oricare barbat cu initiativa, dar si cu mult bun simt, lucru tot atât de rar azi ca si o roza, aleasa cu gust si prinsa la butoniera.
Într-un moment, Angelica, hartuita la nesfârsit de trilul portabilului, a hotarât sa plece. Am ramas în doi. Fara public.
-A cazut cortina. Actorii se retrag în culise, i-am zâmbit.
-Nu am jucat niciun rol. Dimpotriva. Am savurat fiecare clipa, iar … în unele momente eram sa jur, ca si dumneavoastra simtiti la fel.
Aerul rece al serii îmi racorea obrajii, îmi zvânta gândurile. Înaintam cu pas grabit spre casa, fericita ca las în urma mea, în sfârsit, un parfum ce nu ma mai poate ajunge.