Părintele Adrian și fiica lui, Adriana, naistă, au gătit paste, dar după rețete diferite.
„Adriana este cadoul soției pentru mine, este aproape de Sfântul Andrei și a rămas și Adriana”, a spus tatăl naistei.

Tânăra spune că gătea încă de când era acasă iar skill-urile ei la bucătărie le-a deprins în timp. „Găteam foarte mult și când eram acasă, dar pentru că am trăit o bună perioadă de timp singură inclusiv aici, la Chișinău, apoi în România, apoi în Amsterdam, am fost nevoită să pot să gătesc și cumva toate cunoștințele mele în ale gătitului au fost din încercări. Azi s-a primit mai bine, mâine și mai bine. Rețeta asta de paste e preferata soțului meu, pentru că dacă fac o tigaie de paste cred că în maxim 2 ore, ea nu mai este în casă”.
Întrebată ce mâncare gătește cel mai bine tatăl ei, Adriana a răspuns: „El face iepuraș la cuptor foarte gustos, face și pește gustos”.
„Au fost emoții în special când a venit domnul Chicu să deguste capodoperele noastre. În ale concurentului nu am nici o problemă pentru că tigaia oricum o să mi-o dea mie chiar dacă câștigă el”, a adăugat tânăra.

Între timp, Petru Chicu a gătiti și el ceva. „Farfuria ta arată ca de obicei extraordinar de frumos! Ce ai pus în ea?”, a întrebat Iulia Deliu, prezentatoarea a emisiunii „Gusturile se Discută”.
„O pară caramelizată flambe, burrata, prosciutto și semințe de dovleac. Poate fi un aperitiv, dar și un fel principal poți să-l consideri pentru că are și carne, depinde câți sunteți la o farfurie. Este totul foarte suculent, cu gust intens, se combină și la o mâncare de seară, la amiază și chiar dimineață dacă te scoli mai târziu poți s-o mănânci”, a răspuns criticul culinar.

Petru Chicu spune că a fost dificil să decidă cine a gătit mai bine: „Am luat decizia, dar primele 5 minute eram pe dubii”.


