„Iubirea necondiționată” și realitatea relațiilor
„Nimeni nu te va iubi pur și simplu degeaba. Lăsați aceste povești despre iubirea necondiționată”, a spus Axenia Bot.
O relație rezistă nu doar prin iubire, ci prin felul în care doi oameni își oferă reciproc ceea ce le lipsește. „În viața reală, doi oameni care inițial erau străini unul pentru altul, vor rămâne împreună, doar dacă-și satisfac anumite nevoi reciproc”, a continuat psihologul.
Întrebările care testează autenticitatea unei relații
„Dacă și ție îți pare că, vrei fi acolo, în acea relație, indiferent de ce s-ar întâmpla, atunci puneți următoarea întrebare și răspunde sincer: Ai mai rămâne acolo, dacă partenerul nu ar mai câștiga bani?; Dacă ar înceta să te mai iubească?; Dacă te-ar înșela?, Dacă nu te-ar mai respecta deloc? Dacă ar ridica mâna asupra ta pentru că ai ars clătitele?”, a subliniat specialista.
„Dacă îți răspunzi sincer la această întrebare, dintr-o dată, lumea roz nu mai este atât de roz. Fiecare are un moment anume de fierbere. Dincolo de acest cuvât frumos: „suflet”, mai există și nevoile fiecăruia, așa că hai să nu ne mințim. Dacă și tu, dar și partenerul tău înțelegeți foarte clar pentru ce iubiți și pentru ce sunteți iubiți, veti putea construi cele mai trainice și sănătoase relații”, a spus Axenia.

Cine este Axenia Bot
Axenia Bot este un psiholog și mentor în transformare personală și profesională din Republica Moldova.



